Peste 600 de noi locuri de muncă au fost scoase la bătaie de 35 de firme care au fost prezente vineri, la Casa Tineretului din Timişoara, la o nouă ediţie a Bursei locurilor de muncă. Interesul a fost ridicat, 1700 de persoane au încercat să obţină interesul posibililor angajatori.
Acţiunea a fost organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş.
Oferta lansată de cele 35 de firme a fost de 607 de locuri de muncă, majoritatea destinate celor cu studii medii sau primare: maşinist, operator producţie, operator ambalare, consultant financiar, casier, vânzător, confecţioner îmbrăcăminte, lăcătuş mecanic, operator linie. Nu au lipsit nici posturile destinate celor cu studii superioare, inginerii fiind la mare căutare. Din totalul slujbelr oferite 93 au fost pentru cei cu studii superioare, iar 514 pentru cei cu studii medii sau primare.
Acţiunea a fost doar primul pas în găsirea slujbei, spun participanţii. Eu au lăsat CV-uri, iar după selecţia efectuată de departamentul de personal din cadrul angajatorului cei rămaşi “în cursă” vor fi chemaţi pentru un eventual interviu.
Datele finale cuantificate de organizatori arată că au fost depuse 1731 solicitări pentru un job, iar 1021 dintre ofertele lansate au fost reţinute de potenţialii angajatori pentru discuţii ulterioare, am aflat de la Georgiana Grigorie, director executiv al Agenţiei Judeţene pentu Ocuparea Forţei de Muncă Timiş.
R.B.
Peste 600 de noi locuri de muncă au fost scoase la bătaie de 35 de firme care au fost prezente vineri, la Casa Tineretului din Timişoara, la o nouă ediţie a Bursei locurilor de muncă. Interesul a fost ridicat, 1700 de persoane au încercat să obţină interesul posibililor angajatori.
Acţiunea a fost organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş.
Oferta lansată de cele 35 de firme a fost de 607