Apa din multe fântâni şi puţuri forate are conţinut crescut de nitriţi şi nitraţi, atrag atenţia specialiştii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vrancea. Din cauza apei, anul trecut, un bebeluş din Sihlea a fost diagnosticat cu methemoglobinemie (produs de oxidare a hemoglobinei în care fierul, ce trece din stare feroasă în stare ferică, sub acţiunea unor oxidanţi ca anilina, acidul acetilsalicilic, cianura de potasiu etc., pierde puterea de a fixa oxigen şi nu mai realizează schimburile respiratorii-n.r.), cunoscută şi sub denumirea populară de boala albastră. Mama sa i-a preparat laptele cu apă din fântână, iar copilul a avut de suferit.
Bebeluşul a fost internat în Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani, iar după trei zile a fost externat. „S-a înregistrat un caz de methemoglobinemie acută infantilă în localitatea Sihlea, la un sugar. În urma derulării anchetei, s-a constatat că apa din fântâna publică folosită pentru alimentaţia artificială a copilului a fost neconformă atât din punct de vedere microbiologic, prin prezenţa indicatorilor de contaminare fecală, cât şi din punct de vedere chimic, prin depăşirea valorii maxime admise, de către «nitraţi». Menţionăm că localitatea Sihlea este înscrisă în lista localităţilor cu depăşiri ale nitraţilor, rezultaţi din activităţi agricole”, ne-a declarat Cătălin Graur, directorul DSP.
Reprezentanţii instituţiei au recomandat autorităţilor locale să afişeze la loc vizibil anunţuri prin care se interzice consumul de apă din această sursă pentru sugari şi copiii mici, dar şi să le precizeze mamelor din comună că există un risc major de intoxicaţie cu nitraţi prin consumul apei din fântână.
Sistemele de tratare a apei potabile, ineficiente
În urma controalelor derulate anul trecut, inspectorii sanitari din cadrul DSP au monitorizat sursele de apă din ju