Elevii de la Colegiul Tehnic “Petru Poni” au vizitat Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași și campusul universității, în cadrul săptămânii de “Școală altfel” (foto).
Un grup de 40 de elevi de la Colegiul Tehnic “Petru Poni”, însoțiți de profesorii Mihaela Pâslaru, Marius Michiu și Dănuț Rusu, a petrecut o zi alături de studenții și profesorii Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Vizita a făcut parte dintre activitățile organizate în cadrul săptămânii “Să știi mai multe, să fii mai bun”. Elevii au vizitat câteva dintre locurile de referință ale universității, dar și căminele și cantina universității.
“Reprezentanții conducerii universității au prezentat elevilor oferta educațională, resursele și facilitățile pe care le au la dispoziție cei care doresc să studieze la această universitate, apoi elevii au fost conduși să viziteze locurile emblematice din cadrul acestei instituții: «Sala pașilor pierduți», unde se regăsesc cele 19 picturi murale impresionante realizate de Sabin Bălașa, Aula Magna «Mihai Eminescu», locul unde se desfășoară cele mai importante evenimente din viața universității, amfiteatre, librăria, cafeneaua, dar și unul din cele 14 cămine, unde elevii au văzut care sunt posibilitățile de cazare. Cantina a pregătit pentru vizitatori mâncare «ca la mama acasă». Elevii au avut posibilitatea să mănânce alături de studenți și să guste din farmecul vieții de student”, a spus profesorul Marius Michiu.
Incursiunea în lumea universitară a continuat la Muzeul Universității “Alexandru Ioan Cuza”. Aici, elevii au admirat câteva din simbolurile universității ieșene, printre care ciocanul și mistria folosite în 1893, când s-a pus piatra de temelie. Deosebit de impresionați s-au arătat elevii de spațiul dedicat civilizației Cucuteni, amenajat într-o manieră modernă. Vizita la Grădina Botanică și la complexul Palas a înch