România este o ţară subdezvoltată şi, ca atare, ar trebui, în mod obiectiv, să aibă un mare potenţial de creştere economică. Dacă acest potenţial ajunge să fie valorificat este o altă problemă!
Dar, în mod straniu – nu însă şi întâmplător – potenţialul de creştere economică al României este derizoriu, de 1% maximum 2% anual, prăbuşindu-se pur şi simplu în ultimii ani. Acum jumătate de deceniu era considerat de 5-6 % anual, iar, cu un deceniu în urmă, chiar mai mult! Cu acest fapt economiştii români, dar şi experţi străini care au în studiu şi România, sunt aproape la unison. Inclusiv menestrelii abordărilor FMI-CE care au ghidat economic România în ultimii ani, abordări administrate fără mari diferenţieri atât de guvernarea PDL-istă cât şi de cea USL-istă şi talonate, într-o continuitate dezastruoasă, de o aceeaşi politică a BNR!
Această prăbuşire a potenţialului de creştere economică în România ar trebui să fie cap de agendă pe masa oficialilor de la Bucureşti, indiferent dacă guvernamentali sau bancari. Pentru că este vorba de cel mai tulburător fenomen economic prin însuşi paradoxalul său. Ce şanse mai poate avea România să se dezvolte cu un potenţial de creştere economică de numai 1-2 % anual?! Necum să mai ajungă din urmă vreo ţară din arealul european?! Fenomenul pune în evidenţă indubitabil eşecul notoriu al abordărilor economice din ultimii ani pe baza programelor FMI şi politicilor BNR asociate.
Unii cercetători, probabil legaţi de USL, consideră că austeritatea impusă de aceste reţete pe vremea PDL a epuizat potenţialul şi l-a adus la nivelul derizoriu actual. Austeritatea operează însă, din punct de vedere economic, în zona reversibilului. Poate, deci, modifica doar în mod pasager potenţialul. Altceva din programele FMI-iste şi Bruxelles-iste a sugrumat potenţialul de creştere economică din România, anume ceva din zona iremediabilul
