Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Instanţa a decis: Comisarul Nechita nu este poliţist de “Foarte Bine”

Publicat in Ceahlaul, vineri 19 aprilie 2013 ·

* Curtea de Apel Bacău a închis dosarul, respingând solicitarea prin care fostul şef al Poliţiei Roznov a cerut anularea calificativului „Bine” Comisarul Constantin Nechita a pierdut, prin decizia de ieri a Curţii de Apel Bacău, şansa de a-şi “curăţa” dosarul profesional din perioada 2009 – 2010. Instanţa a dat, ieri, câştig de cauză Inspectoratului de Poliţie Neamţ, care a contestat sentinţa Tribunalului Neamţ din mai, anul trecut, prin care s-a dispus reluarea procedurilor de evaluare. Altfel spus, instanța a decis că rămâne în picioare calificativul de „Bine” contestat inutil de polițist. Acest litigiu se opreşte aici, întrucât sentinţa curţii este irevocabilă. Contestarea fişei de evaluare din 2009 – 2010, prin care comisarul Contantin Nechita a primit calificativul profesional “Bine” şi a fost însoţit de alte sancţiuni ce au culminat cu destituirea lui, ar fi fost un punct extrem de important în lupta pe care acesta o duce pentru a-şi recâştiga funcţia. Pentru aceasta, comisarul Nechita mai are un proces pe rol, care este a treia oară în rejudecare la Bacău. Până acum, rezultatul este nul în acest dosar, după ce prima dată magistraţii băcăuani i-au respins cererea, iar a doua oară au decis să fie repus pe funcţie, la Roznov, şi să i se dea salariile cuvenite pe perioada cât a fost destituit. Acum, tot Curtea de Apel Bacău va judeca de la zero cauza, şi sentinţa din dosarul calificativelor l-ar fi ajutat ca un argument extrem de puternic în bătălia finală. Destituirea lui, în iunie 2010, de la comanda Poliţiei Orașului Roznov, a venit ca urmare a sancţiunilor ce i-au fost aplicate de la începutul anului 2009. Decizia de schimbare din funcţie a comisarului Constantin Nechita a luat-o şeful Poliţiei Neamţ de la acea vreme, comisarul şef Aurelian Vasea Şoric. Conflictul dintre şeful Poliţiei Roznov şi şeful Poliţiei Neamţ a agitat atmosfera timp de un an şi jumătate

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Răspunsul lui Nicușor Dan, întrebat ce va face dacă George Simion va deveni președintele României

Libertatea acum 7 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat în turul doi la alegerile prezidențiale, a declarat miercuri, 7 mai, că dacă președintele AUR, George Simion, va deveni președinte, el nu va face nimic special, dar nu știe ce se va întâmpla cu România pentr

Fum negru deasupra Capelei Sixtine de la Vatican. Nu s-a ales un nou papă

HotNews acum 8 ore
Fum negru s-a ridicat miercuri de la coșul Capelei Sixtine, semnalând că primul scrutin al conclavului nu a dus la alegerea unui nou papă. Ușile Capelei Sixtine de la Vatican au fost închise miercuri, marcând astfel începerea conclavului care îl va

Un tânăr a ucis o femeie cu toporul în Universitatea din Varşovia și a rănit grav un agent de pază. Agresorul a fost arestat

Libertatea acum 3 ore
Un bărbat care a ucis o femeie cu toporul în Universitatea din Varşovia a fost arestat miercuri de polițiștii polonezi, relatează Reuters.

Victor Ponta REVINE în forță. Fostul candidat lansează o platformă politică

Gandul acum 10 ore
Fostul candidat independent la alegerile prezidențiale Victor Ponta a anunțat, miercuri, că nu renunță la lupta politică și că lansează o platformă politică, după ce acesta a ratat calificarea în turul 2. „Azi m-am întâlnit cu Echipa VP și am luat î

Victor Ponta anunţă că îşi face partid, „România pe Primul Loc”. Pe cine va susține în turul II

Adevarul acum 10 ore
Victor Ponta anunţă că își face un nou partid, intitulat Platforma Politică „România pe Primul Loc”, o structură politică în care se reunesc PRO România, Partidul Republican, Partidul Ecologist Român.

Marius Tucă Show începe joi, 8 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Nicuşor Dan: România nu-şi permite o aventură, nu-şi permite să vorbească despre Georgescu premier

BusinessMagazin acum 11 ore
„România nu-şi permite o aventură în momentul ăsta, România nu-şi permite să vorbească în momentul ăsta de alegere anticipate, România nu-şi permite să vorbească în momentul ăsta de Călin Georgescu prim-ministru, omul care vorbeşte de revendicări te

Un autocar cu 20 de persoane s-a izbit de un TIR la Niculițel, județul Tulcea. A fost activat Planul Roșu de intervenție

Libertatea acum 11 ore
Un accident rutier grav a avut loc miercuri la Niculițel, în județul Tulcea, după ce un autocar în care se aflau peste 20 de persoane s-a izbit violent de un TIR. Echipajele de urgență acționează la fața locului, fiind activat Planul Roșu de interve

Alertă la Bușteni. Un urs a fost semnalat pe strada Libertății, a fost transmis mesaj RO-Alert

Mediafax acum 8 ore
Conform informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova, la fața locului au fost mobilizate forțe de intervenție, inclusiv o ambulanță SMURD aparținând Detașamentului de Pompieri Sinaia. Stațiunea montană se confruntă fre

Trei tineri au ajuns la spital după un accident rutier în Timișoara

Mediafax acum 7 ore
Potrivit primelor cercetări, un tânăr de 23 de ani ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de o tânără de 22 de ani. În urma impactului, ambii șoferi, dar și o pasageră în vârstă de 20 de ani aflată în autoturismul condus de t

Vremea

București
acum

12°
joi

11°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/14°
dum.

7°/18°
Iasi
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

8°/10°
sâm.

5°/17°
dum.

6°/12°
Constanta
acum

12°
joi

12°/17°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/18°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/9°
Timisoara
acum

joi

9°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/15°