Mesajul a fost trimis. Multumesc!

21 de şomeri buzoieni angajaţi pe loc şi alţi aproape 800 selectaţi pentru interviu, la Bursa Locurilor de Muncă

Publicat in Adevarul, vineri 19 aprilie 2013 ·

Aproximativ 1000 de buzoieni au luat cu asalt curtea Colegiului Agricol în căutarea unui job la prima Bursă a Locurilor de Muncă din acest an. Oamenii s-au strâns încă de dimineaţă în curtea liceului, cu speranţa că vor găsi un loc de muncă. 84 de operatori economici s-au prezentat cu 696 de locuri de muncă, din care 70 pentru absolvenţii de studii superioare.

Dintre cele 1.363 de persoane care au participat la Bursa Locurilor de Muncă, la nivelul întregului judeţ, 793 au fost selectate pentru interviu iar alte 21 au fost angajate pe loc: 11 la Buzău, 8 la Râmnicu Sărat şi câte o persoană la Pogoanele şi Pătârlagele.

Aceasta a fost prima bursă a locurilor de muncă organizată în mandatul noului director al AJOFM Buzău, Ionel Tociu. Acesta s-a arătat mulţumit de rezultatele acţiunii, şi este încrezător că industria în judeţ dă semne de revenire, o şansă în plus pentru şomerii buzoieni.

„Sunt foarte multe structuri profesionale specifice, începând de la ingineri metalurgi, ingineri TCM şi până la sudori, rabotori, frezori, care sunt cerute de angajatori iar acesta este un semnal pozitiv pe piaţa forţei de muncă din Buzău. Este vorba de structuri profesionale care sunt disponibilizate dar şi structuri care se cer pe o anumită perioadă de timp. Ceea ce se cere acum la Buzău sunt societăţi comerciale cu ciclu lung de fabricaţie şi au nevoie de o anumită structură profesională pe o perioadă limitată de timp. Adică dacă societatea are o comandă care se face in 12-14 luni in primele 6 luni are nevoie de sudori după care intr-un fel sau altul sunt disponibilizaţi şi angajaţi probabil peste o altă perioadă de timp dar asta înseamnă economie de piaţă ”, a declarat şeful AJOFM Buzău, Ionel Tociu.

Firmele din Buzău au oferit job-uri în cele mai diverse domenii: confecţii textile, industria alimentară, chimică, co

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 5 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 3 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 5 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 13 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 5 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 4 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 7 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

VIDEO. Unii dintre apropiații criminalului din Mureș au început să colaboreze cu Poliția!

Ziua Constanta acum 10 ore
În cadrul anchetei privind cazul Gânj Emil, căutat pentru uciderea fostei sale iubite, au apărut noi evoluții semnificative. Surse apropiate investigației au confirmat astăzi că unii dintre apropiații lui Gânj Emil au început să colaboreze cu Poliți

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°