Vasile Lovinescu este unul dintre cei mai misterioşi autori ai literaturii române. Inclasificabil, doar Eugen Simion s-a încumetat să-l insereze în ciclul de Scriitori români de azi, volumul IV. Natura sa insolită este mereu pricină de scandal. Admiratorii îl ridică la nivel de guru, cei care nu suferă „esoterismele” îl exmatriculează fără nici o reţinere.

Vasile Lovinescu, în patria de dincolo de moarte, acolo unde se află, are motive să râdă de preocupările noastre faţă de posteritatea lui. El a reprezentat ceea ce se poate numi anonimatul asumat până în pânzele albe. Aceasta fiindcă a crezut în marele necunoscut ca sursă de supremă consolare şi de mântuire.

Putea fi Mircea Eliade

S-a născut în 1905 în Fălticeni, spre sfârşitul anului. Provenea dintr-o familie ilustră, care astfel îi acordă un blazon, deşi până la urmă lucrurile stau invers şi el este blazonul rubedeniilor. Frate cu Horia Lovinescu şi văr primar cu Monica Lovinescu, nepot, aşadar, al lui Eugen Lovinescu şi, de asemenea, văr cu Anton Holban, el era într-un fel predestinat să lucreze într-un domeniu unde omul este extrem de vulnerabil. Ideile şi literele muşcă din carnea inimii noastre şi nu se mai satură. Dacă rostul creaţiei este acela de-a transforma daimonul în înger, Vasile Lovinescu a făcut aceasta tot timpul vieţii sale. A aparţinut generaţiei ’27 şi aceasta putea să fie un mare sprijin pentru el. Dar a ales de timpuriu solitudinea. Aceasta nu înseamnă că nu a vrut să facă o publicistică vehementă. Aceasta nu înseamnă că nu a citit şi a răscitit, conştient de faptul că spiritul nu are cum să-l îndepărteze de cărţi. Activitatea sa de colaborator al ziarului „Vremea”, aceasta prin anii ’33, îl recomanda ca pe un autor pe care-l aşteaptă o carieră ilustrisimă. Dar pe el nu-l interesa succesul în înţeles profan. Când spun că putea fi Mircea Eliade, am în vede