Două proiecte care au menirea să ne reducă dependenţa de gazele ruseşti bat pasul pe loc de ani buni. Chiar dacă promisiuni există, dezamăgirile vor rămâne şi în anii următori.
Se întâmpla la Viena în toamna anului 2002. Atunci a fost semnat primul acord de cooperare pentru înfiinţarea unui consorţiu cu scopul de a realiza un studiu de fezabilitate pentru crearea unei noi rute de transport a gazelor naturale din zona Mării Negre şi a Orientului Mijlociu, prin construirea unei conducte pe teritoriul celor cinci ţări – Turcia, Bulgaria, România, Ungaria şi Austria -, şi care să aibă ca punct de plecare graniţele Turciei cu Georgia şi Iran, iar ca punct final nodul Baumgarten din Austria.
Conform primului calendar stabilit de acţionari, acum trebuia să circule deja gaze prin cei 3.300 de kilometri de conductă. Marea provocare a fost şi încă rămâne identificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale. Al doilea om din Gazprom, Alexander Medvedev, spunea în 2006, într-o vizită la Bucureşti, că fără Gazprom, Nabucco nu se poate face. Adevărul este undeva la mijloc, iar gigantul rus s-a folosit de toate pârghiile pentru a bloca proiectul concurent lor. Un alt motiv care a dus la blocajul proiectului a constat în tensiunile politice dintre Turcia şi statele membre UE. Cât de cât, lucrurile s-au mai limpezit odată cu acceptarea unei conducte mai scurte – Nabucco Vest, de către consorţiul Shah Deniz, care a pus deja bazele conductei TANAP, ce prevede transportul gazelor până la graniţa dintre Turcia şi Bulgaria. De acolo, gazele vor fi transportate către consumatorii din Europa prin două conducte, TAP (către Italia) şi Nabucco Vest (către Austria).
Ce urmează
Potrivit celui mai recent calendar elaborat de acţionarii Nabucco, începerea construcţiei gazoductului, varianta scurtă, adică Nabucco Vest (1.329 de kilometri) este prevăzută pentru
