Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legiştii au stabilit cauza morţii bebeluşului de la Târgu Cărbuneşti

Publicat in Mediafax, vineri 19 aprilie 2013 ·

Bebeluşul găsit mort, muşcat de câini, lângă un tomberon din curtea Spitalului de Urgenţă din Târgu Cărbuneşti s-a născut în viaţă, au stabilit medicii legişti, în timp ce procurorii au dispus începerea urmăririi penale "in rem" pentru omor calificat.

Potrivit rezultatelor necropsiei, bebeluşul a fost născut viu, moartea acestuia fiind violentă.

"Din actele premergătoare efectuate până în prezent rezultă că nou-născutul s-a născut la termen, a fost viabil, iar moartea acestuia a fost violentă. Urmărirea penală continuă în cauză pentru stabilirea adevărului, identificarea autorului infracţiunii şi tragerea la răspundere a acestuia, conform legii", se arată într-un comunicat de presă al Parchetului Tribunalului Gorj.

Cadavrul unui nou-născut muşcat de câini a fost găsit, joi, lângă un tomberon din curtea Spitalului de Urgenţă Târgu Cărbuneşti, de către o asistentă care a anunţat Poliţia.

Directorul Spitalului Târgu Cărbuneşti, Constantin Târziu, spunea că identitatea mamei nu este cunoscută, menţionând că ultima naştere în spital a fost înregistrată în 15 aprilie.

De asemenea, procurorul de caz Emil Moţa de la Parchetul Tribunalului Gorj declara, joi, corespondentului MEDIAFAX că, după verificările făcute în saloanele Spitalului de Urgenţă din Târgu Cărbuneşti, este exclusă ipoteza ca vreuna dintre paciente să îşi fi abandonat fătul.

El a precizat că bebeluşul a fost născut la termen, medicii legişti urmând să stabilească, vineri, dacă acesta a fost născut viu.

"Din primele acte de cercetare existente la dosarul cauzei rezultă că fătul era născut la termen. Urmează să vedem în ce condiţii a fost abandonat. În orice caz este cert că mama fătului nu este una dintre paciente", spunea procurorul Emil Moţa.

Anchetatorii iau în calcul mai multe ipoteze privind circumstanţele în care bebeluşul a ajuns în curtea spitalului,

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu, după întâlnirea Bolojan-Macron: Am obţinut o reconfirmare a unei relaţii istorice care este între Franţa şi România

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD, PNL, UDMR şi Minorităţi la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a menţionat că, în urma întâlnirii dintre Ilie Bolojan şi Emmanuel Macron, România a obţinut o reconfirmare a relaţiei istorice cu Franţa. ”Am obţinut, atâ

Trump îl atacă dur pe Zelenski: ”Este un "dictator" care riscă să rămână fără ţară”

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a catalogat pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski drept un "dictator" şi l-a avertizat pe acesta "să se mişte repede", pentru că altfel riscă să rămână fără ţară, a scris el pe propria sa rețea de socializ

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 7 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Ilie Bolojan, după întâlnirea cu președintele Macron la Paris: „Am reconfirmat parteneriatul strategic cu Franța. De asemenea, stabilitatea prezenței militare franceze”

Adevarul acum 3 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a făcut declarații în urma reuniunii informale convocate de Emmanuel Macron la Paris.

Elena Lasconi, despre declaraţia lui Ilie Bolojan de la Paris: Practic, s-a transmis nimic

Mediafax acum 2 ore
„Îmi pare rău, dar am ascultat foarte multe cuvinte fără să ni se transmită nimic. Deci, practic, s-a transmis nimic. Lucrul acesta, că securitatea Ucrainei înseamnă şi securitatea României şi securitatea Europei, se discută de multe vreme, de când

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 3 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

DN1, lățit la trei benzi între Aeroportul Otopeni și Centura Capitalei. Când încep lucrările

Wall-Street.ro acum 6 ore
DN1 urmează să fie lățit pe o secțiune de 2,4 kilometri, între Aeroportul Henri Coandă Otopeni și Centura Capitalei. Cristian Pistol, director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis că s-au depus

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 4 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 6 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat pentru meciul FCSB – PAOK Salonic

News.ro acum 5 ore
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat pentru buna desfăşurare a meciului FCSB – PAOK Salonic, programat joi, la ora 19.45, pe Arena Naţională. Restricţiile anunţate: I. pe Str. Maior Coravu: - miercuri, începân

Vremea

București
acum

-4°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-4°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-5°
joi

-5°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°