Echipa Liceului Tehnologic Auto Craiova a continuat să surprindă la Campionatul Mondial Şcolar, reuşind calificarea în primele patru echipe ale lumii, după ce a dispus cu scorul de 2-1 de reprezentanta Finlandei. Gruparea română s-a calificat în semifinalele competiţiei care se desfăşoară la Bordeaux (Franţa) şi cu noroc, fapt recunoscut de profesorul craiovean Paul Răducan. „Nici nu am început bine meciul, că am şi primit un gol stupid, care avea să ne facă misiunea foarte dificilă. Am ieşit la rampă apoi, am dominat şi am egalat prin Cătălin Ionescu. A marcat un gol cum rar am văzut, foarte frumos. Apoi, Cioablă a marcat în ultima secundă a meciului. Arbitrul era cu fluierul în gură şi arăta pe degete câte secunde mai erau de joc, iar Cioablă a şutat chiar în ultima secundă şi a înscris. Nici acum nu-mi vine să cred că suntem în primele patru echipe ale lumii. Este o mare performanţă pentru noi, ne-au felicitat şi cei de la FRF, de la Ministerul Educaţiei, toată lumea este încântată. Trăim un vis frumos“, a declarat Paul Răducan, pentru GdS.
În semifinale, fază care se va desfăşura sâmbătă, de la ora 16.30, Liceul Tehnologic Auto Craiova va întâlni echipa Germaniei, care a trecut în „sferturi“ de reprezentanta Sloveniei cu 2-0. În cealaltă semifinală se vor întâlni echipele Franţei şi Turciei.
Echipa Liceului Tehnologic Auto Craiova a continuat să surprindă la Campionatul Mondial Şcolar, reuşind calificarea în primele patru echipe ale lumii, după ce a dispus cu scorul de 2-1 de reprezentanta Finlandei. Gruparea română s-a calificat în semifinalele competiţiei care se desfăşoară la Bordeaux (Franţa) şi cu noroc, fapt recunoscut de profesorul craiovean Paul Răducan. „Nici nu am început bine meciul, că am şi primit un gol stupid, care avea să ne facă misiunea foarte dificilă. Am ieşit la rampă apoi, am dominat şi am egalat prin Cătălin Ionescu. A marcat