Violatorul în serie, bănuit că îşi droga victimele înainte de a le abuza sexual, a fost trimis în judecată de procurori. După o anchetă care a durat aproape două luni, anchetatorii au mai găsit încă două victime ale suspectului, Marcel P. de 40 de ani, care au acceptat să depună mărturie. „În perioada iulie 2012-februarie 2013, prin constrângere fizică şi psihică, a întreţinut raporturi sexuale cu şase părţi vătămate, cinci dintre acestea fiind private de libertate prin reţinerea în mod ilegal de către inculpat la domiciliul acestuia”, a precizat procurorul Aurel Simion. Individul, spun anchetatorii, îşi alegea victimele din baruri şi cluburi şi, după ce le propunea întâlniri, le conducea în apartamentul său de pe Strada Vârnav, unde le viola. Suspectul le determina să întreţină raporturi sexuale terorizându-le sau obligându-le să consume substanţe etnobotanice. Cele care nu cedau erau ţinute într-o cameră, sub cheie, ameninţate cu bătaia sau cu o sabie tip ninja. Conform fişei de cazier judiciar, individul are la activ numeroase condamnări, unele de când era minor. Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a cotidianului „Monitorul de Botoşani”. Violatorul în serie, bănuit că îşi droga victimele înainte de a le abuza sexual, a fost trimis în judecată de procurori. După o anchetă care a durat aproape două luni, anchetatorii au mai găsit încă două victime ale suspectului, Marcel P. de 40 de ani, care au acceptat să depună mărturie. „În perioada iulie 2012-februarie 2013, prin constrângere fizică şi psihică, a întreţinut raporturi sexuale cu şase părţi vătămate, cinci dintre acestea fiind private de libertate prin reţinerea în mod ilegal de către inculpat la domiciliul acestuia”, a precizat procurorul Aurel Simion. Individul, spun anchetatorii, îşi alegea victimele din baruri şi cluburi şi, după ce le propunea întâlniri, le conducea în apartamentul său de pe Str