Liderul Partidului Comunist, Vladimir Voronin, a susţinut, în această săptămână, o lecţie publică la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova (ULIM). Printre altele, Voronin le-a spus studenţilor că limba română n-a existat niciodată.
"Eu, fiind deputat în ultimul soviet suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti la 31 august 1989, conştient am ridicat mâna pentru legea limbii de stat, legea despre funcţionarea limbilor în RSSM în care este stipulat că limba noastră este moldovenească. Ce fac ei astăzi? Unde e limba moldovenească? Ei nu înţeleg şi nu ştiu că limba română ca atare nu există şi nu a existat niciodată? Ea a fost rezultatul creării statului român (...) România, când s-a format ca stat, a luat limba noastră moldovenească şi a numit-o română pentru că statul se numea România. Întrebaţi românii de peste Prut cum numesc limba lor în România – limba moldovenească", a declarat Vladimir Voronin, potrivit site-ului moldova.org.
Citeşte şi Guvernul Filat a fost demis. Umbra Moscovei?
Reacţia studenţilor la discursul lui Voronin despre limba vorbită în Republica Moldova a fost diferită. O parte dintre ei au râs, iar alţii au preferat să părăsească sala.
La întâlnirea studenţilor cu liderul comunist a fost prezentă şi conducerea universităţii. Mai mult, o parte dintre examenele programate pentru ziua respectivă au fost mutate în altă zi pentru ca studenţii să participe la eveniment.
Citeşte şi Vladimir Voronin mizează pe alegeri parlamentare anticipate
Liderul Partidului Comunist, Vladimir Voronin, a susţinut, în această săptămână, o lecţie publică la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova (ULIM). Printre altele, Voronin le-a spus studenţilor că limba română n-a existat niciodată.
"Eu, fiind deputat în ultimul soviet suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti la