În 2002, un scriitor american a publicat o carte în care scria despre un atac asemănător cu cel care a avut loc luni la Boston. Presa americană crede că e posibil ca autorii adevăratului atentat să se fi inspirat din cartea lui.
Scriitorul american Tom Lonergan a descris în cartea sa "Heartbreak Hill: The Boston Marathon Thriller" (Heartbreak Hill: un thriller despre Maratonul din Boston), apărută în 2002, evenimente asemănătoare cu cele întâmplate luni la Boston, dezvăluie NY Daily News, citat de Agerpres.
În acest volum, autorul scrie despre un atentat de amploare în timpul celebrului maraton, în urma căruia îşi pierd viaţa sau sunt răniţi numeroşi participanţi şi spectatori.
Autorii atentatului din cartea lui Lonergan sunt extremişti radicali de dreapta, care încearcă prin atacul terorist să inducă pe o pistă falsă o anchetă a poliţiei care îi vizează.
În prezent, după cum menţionează publicaţia amintită, implicarea radicalilor de dreapta în dublul atentat de luni de la Boston este văzută ca una dintre versiunile principale ale poliţiei.
În opinia jurnaliştilor de la NY Daily News, este mare probabilitatea ca autorii atentatelor cu bombe artizanale de la începutul acestei săptămâni, soldate cu trei morţi şi peste 180 de răniţi, să se fi inspirat din această carte.
Scriitorul descrie foarte realist şi cu multe amănunte maratonul din Boston, întrucât el însuşi a participat timp de 17 ani la cursa de alergare, până când în 2002 s-a rănit grav la un picior. Tocmai în urma acestei accidentări, Lonergan a decis să se dedice scrisului.
Când a vizionat primele reportaje tv cu exploziile de la maraton, Tom Lonegran a crezut că cineva s-a gândit să-i ecranizeze cartea. Nici scriitorul însuşi nu exclude ca autorii dublului atentat să se fi inspirat din opera sa, dar cu toate acestea el nu doreşte ca volumul să fie retras de pe raftur