Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spectacol caritabil pentru Maria Sterea

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 20 aprilie 2013 ·

Foşti şi actuali elevi, dar şi tinerii impresionaţi de drama prin care trece profesoara de biologie Maria Sterea vor organiza în data de 26 aprilie, la Ateneul Popular, începând cu ora 18.00, un spectacol caritabil pentru strângerea de fonduri, intitulat „Salvăm un profesor, Salvăm generaţii!”. Evenimentul va fi unul cultural, în cadrul căruia vor performa atât elevi talentaţi, cu momente artistice precum piese de teatru, muzică şi dans, cât şi Ansamblul Folcloric „Ţara Vrancei”.

Spectatorii pot dona bani în urnele ce vor fi amplasate în cadrul Ateneului. Toţi banii colectaţi în urma acestui spectacol caritabil vor fi depuşi în contul: RO41 RZBR 0000 0600 1545 8254, al cărui titular este Mihai Sterea, fiul profesoarei. Spectacolul caritabil „Salvăm un profesor, Salvăm generaţii!” este organizat la iniţiativa Marinei Dragu, cu sprijinul Consiliului Judeţean al Elevilor Vrancea.

Parteneri în această acetivitate sunt Ansamblul Folcloric „Ţara Vrancei”, Clubul Rotary Varana Focşani, Clubul Interact Focşani, Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia” Focşani şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vrancea. „Sperăm ca acţiunea noastră să fie una de impact, care să sensibilizeze societatea vrânceană şi care să reprezinte un adevărat suport moral şi financiar pentru doamna profesor”, au precizat reprezentanţii Consiliului Judeţean al Elevilor Vrancea.

Profesoara Maria Sterea a fost diagnosticată cu leucemie acută mieloblastică M4, iar sprijinul financiar al vrâncenilor, oricât ar fi de mic, va conta.

Foşti şi actuali elevi, dar şi tinerii impresionaţi de drama prin care trece profesoara de biologie Maria Sterea vor organiza în data de 26 aprilie, la Ateneul Popular, începând cu ora 18.00, un spectacol caritabil pentru strângerea de fonduri, intitulat „Salvăm un profesor, Salvăm generaţii!”. Evenimentul va fi unul cult

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 2 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 12 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 2 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 24 minute
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 28 minute
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Marius Tucă Show începe marți, 14 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Biden susţine ultimul discurs de politică externă al mandatului său

Mediafax acum 2 ore
Discursul va evidenţia „eforturile administraţiei sale de a consolida poziţia Americii şi de a conduce lumea", conform declaraţiei oficiale. Se aşteaptă ca Biden să abordeze conflictul din Orientul Mijlociu, inclusiv eforturile sale de mediere pentr

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 2 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°