Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Sportivii care au exploatat sexual 200 de tineri, eliberaţi din arestul IPJ Dolj

Publicat in Adevarul, vineri 19 aprilie 2013 ·

Florin Boboc şi Marian Corneliu Şerban, foşti sportivi legitimaţi la un club din municipiul Craiova, practicanţi ai sporturilor de contact (box şi K1), au fost arestaţi în luna martie pentru proxentism.

Florin Boboc şi Marian Corneliu Şerba au cerut magistraţilor craioveni să fie cercetaţi în stare de libertate. Tribunalul Dolj le-a admis cererea, iar cei doi sportivi vor părăsi astăzi arestul IPJ Dolj. Sentinţa dată de instanţă este definitivă.

Procurorii DIICOT-Craiova au stabilit că, cei doi sportive au racolat în perioada 2009-20011, mai mulţi tineri, printre care şi sportivi minori, în scopul întreţinerii de relaţii sexuale, contra cost, cu cetăţeni germani. Victimele au fost obligate să joace şi în filme pentru adulţi. „Numărul persoanelor racolate şi exploatate sexual este de peste 200, parte dintre acestea fiind minore. În urma analizării tranzacţiilor financiare efectuate în perioada 2009 - 2011 de către învinuiţi, a rezultat faptul că beneficiul activităţii infracţionale a fost de aproximativ 150.000 USD”, a spus Adrian Glugă, procuror şef în cadrul DIICOT Craiova.

Cetăţenii străini au plătit 250 de euro pentru o partidă de sex cu un tânăr din România, iar în total s-au făcut aproximativ 600 de tranzacţii.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anunțul lui Călin Georgescu că va interzice rețeaua Soros în România, preluat de Elon Musk, pe X: „Știm cine sunt, e foarte clar”

Adevarul acum o ora
Șeful Comisiei pentru eficienţă guvernamentală din SUA (DOGE), miliardarul Elon Musk, a făcut o postare despre situația politică din România, pe rețeaua de socializare X, care-i aparține.

Circulație în condiţii de iarnă în 10 judeţe aflate sub cod galben de ninsori. Depuneri de zăpadă inclusiv pe autostrăzile A0, A1, A2 și A3

HotNews acum 54 minute
Circulația se desfășoară marți dimineață în condiții de iarnă pe drumurile din cele 10 județe pentru care a fost emis cod galben de ninsori, respectiv Argeș, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Ilfov (și municipiul București), Prahova

UPDATE 2 - Incident aviatic pe aeroportul din Toronto. O aeronavă cu 80 de oameni la bord s-a răsturnat pe spate la aterizare. 18 pasageri răniţi au fost transportaţi la spitale locale, potrivit şefului pompierilor - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Echipele de urgenţă au intervenit luni după-amiază pe Aeroportul Pearson din Toronto după un accident aviatic în care a fost a implicat un avion Delta Airlines care decolase de pe aeroportul internaţional din Minneapolis, SUA, şi transporta câteva z

Horoscop pentru marti, 18 februarie 2025. Previziuni astrale pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 50 minute
Berbec Discutiile legate de bani te pot pune pe gânduri. Poate fi vorba, fie despre plăți comune cu partenerul de viata sau rudele, fie despre chestiuni profesionale care implica a cheltui tu ceva bani. Bine este sa stai deoparte, in liniste, sa-ti

Israelul menţine unele trupe în sudul Libanului, sfidând termenul de retragere

News.ro acum 2 ore
Armata israeliană menţine trupe în cinci posturi din sudul Libanului, în ciuda termenului limită de retragere de marţi şi a avertismentelor Hezbollah potrivit cărora Israelul încalcă un acord de încetare a focului, potrivit CNN. Forţele de Apărare a

De ce se întâlnește președintele Ilie Bolojan cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România

Ziare.com acum o ora
Președintele interimar, Ilie Bolojan, va avea marți prima sa întâlnire oficială cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România, de la preluarea mandatului. Evenimentul anual, dedicat dialogului dintre președinte și reprezentanții corpului dip

POLITICO: Papa Francisc, simţind că este aproape de moarte, ia măsuri pentru a-şi proteja moştenirea. Succesiunea sa va fi probabil foarte politizată având în vedere ciocnirea cu vicepreşedintele catolic al SUA, JD Vance

News.ro acum 4 ore
Papa Francisc este foarte îngrijorat de starea sa de sănătate după ce a fost spitalizat cu bronşită severă şi se grăbeşte să rezolve problemele rămase nerezolvate înainte de lupta pentru succesiunea sa, care va fi probabil foarte politizată, în spec

Comisia de Etică a SNSPA nu-l găsește vinovat pe Marius Pieleanu, acuzat de hărțuire sexuală de fosta ministră a Justiției și alte foste studente: "Nu a identificat probe incontestabile"

Ziare.com acum o ora
Comisia de Etică a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a decis, în unanimitate, să încheie procedurile referitoare la sociologul Marius Pieleanu, profesor în cadrul instituției și deținătorul casei de sondare Avangarde. Dec

Ilie Bolojan a primit la Palatul Cotroceni o delegaţie a conducerii BNR, reprezentată de Guvernatorul Mugur Isărescu. Întâlnirea, în contextul în care tabloul macroeconomic actual este dominat de riscuri şi incertitudini interne şi externe

News.ro acum 14 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a primit luni, la Palatul Cotroceni, o delegaţie a conducerii Băncii Naţionale a României (BNR), reprezentată de Guvernatorul Mugur Isărescu şi Viceguvernatorul Cosmin Marinescu. Întâlnirea a avut lo

Ministrul Finanţelor, întrebat despre Fondul de rezervă: Nu există / Avem banii pentru alegeri şi, într-adevăr, avem o sumă pentru forţă majoră, dar chiar o sumă mică / Ce spune despre deficit

News.ro acum 9 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă că Fondul de rezervă este mult mai mic decât în alţi ani, fiind cuprinse sume pentru alegeri şi ”o sumă mică” pentru forţa majoră. Ministrul afirmă că nu ne vom încadra în deficit de 7% ”dacă în fiecare zi

Vremea

București
acum

-4°
mar.

-4°/-1°
mie.

-10°/-0°
joi

-13°/-1°
vin.

-11°/-1°
Iasi
acum

-6°
mar.

-6°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-5°/-0°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-0°/2°
joi

-2°/2°
vin.

-2°/0°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-4°/-0°
mie.

-6°/1°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/2°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°
vin.

-3°/4°