Romanul „Mama” de Pearl Buck, apărut în 1933, îşi păstrează şi astăzi forţa şi, în mod neaşteptat, actualitatea. Nu avea cum ghici scriitoarea ce traiectorie va urma China în viitor, dar mărturia ei reînvie un personaj care iese din tipologie şi devine arhtetip. Pearl Buck a reuşit să impună o figură a maternităţii care ţine de natura lumii chineze şi totuşi transcende spaţiul şi timpul şi femei de pe alte meridiane şi paralele ale globului se regăsesc în ea.

Mama al cărui portret se întregeşte încet-încet nu are nume, semn că ar putea fi oricare femeie trăitoare în ţara de proporţii gigantice. Ea trăieşte într-un sat, cu bărbatul şi copiii, cu o soacră de care are mare grijă, în conformitate cu toate rânduielile ştiute şi acceptate – respectul faţă de autoritatea celor vârstnici, înţelegera plină de iubire pentru femeia vârstnică.

Eroina scriitoarei americane întrupează esenţa maternităţii: este fericită să dea viaţă, iar rostul ei pe lume este să nască şi să crească fii şi fiice. Ritmul vieţii îl dau sarcinile şi munca de zi cu zi, grija faţă de copii. A învăţat să privească lucrurile cu mult calm, fără să-şi dea seama s-a preschimbat în stâlpul care ţine familia în echilibru, deşi treburile ei mărunte par să o arate neînsemnată.

Se împletesc în roman temele mari ale prozei realiste, formulă aleasă de Pearl Buck pentru a reuşi să fie înţeleasă de cititorii de pretutindeni – şi prima este chiar viaţa lumii ţărăneşti într-o vreme când marii scriitori încep să înţeleagă intuitiv că istoria secolului XX şi civilizaţia modernă va destrăma nu doar o clasa socială, ci o întreagă lume, una dintre puţinele care mai păstrează legătura cu pământul, care mai trăieşte în ritmurile unui calendar al naturii.

Apar în roman cutume şi credinţe populare străvechi – pe care gândirea modernă le vede asociate cu ignoranţa şi superstiţiile. Dar istoria cea m