De când am citit în ziarul "Obiectiv" că Gheorghi Obreja de la PC are mari şanse să ajungă prefect al Brăilei, mă tot frământ şi nu reuşesc să înţeleg cum ajung tot soiul de habarnişti, de insipizi care nu se pricep la nimic, să ocupe funcţii publice de rang înalt în statul român.
Înţeleg că numirile în funcţia de prefect se fac pe filieră politică, atâta vreme cât prefectul este reprezentantul guvernului în teritoriu. E logic dacă guvernul este al PDL, prefect să fie unul de la PDL, care să ţină cu guvernul, cum ar veni. Da, dar cred că suntem de acord cu toţii că trebuie să existe o limită, un anumit standard pentru a putea ocupa funcţia de prefect. De pildă, nu cred că Nicuşor de la Brăila ar fi tocmai potrivit pentru a ajunge prefect. Nu, nu am nimic cu Nicuşor, dimpotrivă, consider că ştie mult mai multe înjurături decât mulţi dintre noi, dar mă tem că el nu corespunde profilului de prefect.
E, imaginaţi-vă ce surprins am fost atunci când am auzit că Obreja ar putea ajunge prefect. Mai tare m-am îngrijorat pentru că nu era 1 aprilie, deci nu era vorba despre o glumă proastă. Voi l-aţi văzut vreodată pe Obreja vorbind în public, la o conferinţă de presă, la un simpozion ceva? Din punctul meu de vedere, omu' este catastrofă. Dacă vrei să distrugi o manifestare, o întâlnire - orice - cheamă-l pe Obreja să ţină o alocuţiune, un spici. Şi în afară de faptul că nu are vorbele la el şi că e mai plat decât apa Bucovina, atunci când face declaraţii, Obreja nici nu are alură de prefect. Nu zic acum că prefect la Brăilei ar trebui să fie Brad Pitt sau George Clooney. Nu, dar parcă nici să pui prefect pe unul care are mustaţă de şofer la Braicar. Cum v-aţi simţi voi, ca brăileni, să vedeţi în ziar o poză mare cu Obreja, iar deasupra un titlu care să înceapă cu "Prefectul Brăilei susţine că...". Păi, nici nu mă interesează ce ar putea susţine un pr