> Participanţii se pot înscrie la cursuri de babysitter, în domeniul massmedia sau al turismului
Astăzi, la ora 10, în holul Casei Culturii Suceava, la Casa Germană din Rădăuţi, precum şi la sediile locale ale Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Fălticeni şi Câmpulung Moldovenesc are loc Bursa generală a locurilor de muncă.
Directorul executiv al instituţiei sucevene Mirela Adomnicăi spune că, potrivit datelor preliminare, în judeţ sau ofertat 510 de locuri vacante, acestea fiind disponibile la 85 de agenţi economici, dintre cei 320 de angajatori contactaţi de către personalul agenţiei. Persoanele fără studii superioare vor avea la dispoziţie 480 de slujbe vacante, în timp ce pentru cele cu studii superioare sunt scoase la mezat doar 21 de locuri de muncă. Municipiul Suceava are cea mai bogată ofertă, de 290 de locuri de muncă, urmat de Rădăuţi cu 106, Fălticeni cu 70 şi Câmpulung Moldovenesc cu 35.
Mirela Adomnicăi subliniază că, pe lângă întâlnirea cu viitorii angajatori, participanţii la bursă se vor putea informa şi cu privire la oferta de formare profesională a AJOFM şi partenerului de proiect, Fundaţia umanitară „Clopot”, acesta din urmă pregătinduse să deschidă cursuri de calificare în meserii noi, precum cele de babysitter sau în domeniul massmedia şi al turismului.