În spaţiul multifuncţional al Clubului Seniorilor, Primăria oraşului Copşa Mică prin Biblioteca orăşenească (sub patronajul Biblionet Sibiu) şi Asociaţia pentru sănătate, educaţie şi familie a fost organizat, marţi după amiază, „Clubul de sănătate”.
Asociaţia pentru sănătate, educaţie şi familie este o organizaţie non-guvernamentală, care doreşte să contribuie la bunăstarea fizică, mentală, socială, şi spirituală a societăţii, acordând asistenţă informaţională, sanitară, socială, morală şi umanitară celor în nevoie şi desfăşurând acţiuni educative pentru dezvoltarea unui mod de viaţă sănătos şi echilibrat, a unor relaţii de familie armonioase.
Prezentarea din cadrul evenimentului, a fost susţinută de terapeutul Daniel Seniuc care a enumerat principalii factori de risc ai civilizaţiei moderne în sănătatea populaţiei şi moduri de combatere ai acestora printr-o alimentaţie sănătoasă şi o viaţă echilibrată.
Persoanele prezente la eveniment au beneficiat de analize medicale gratuite şi informare pe teme de sănătate, au putut degusta preparatele culinare gătite sănătos, vegetariene, în cadrul unei demonstraţii culinare, care se încadrează perfect în perioada de post premergătoare sărbătorilor de Paști şi, evident că si-au notat reţetele sănătoase pentru a le pregăti şi acasă.
În spaţiul multifuncţional al Clubului Seniorilor, Primăria oraşului Copşa Mică prin Biblioteca orăşenească (sub patronajul Biblionet Sibiu) şi Asociaţia pentru sănătate, educaţie şi familie a fost organizat, marţi după amiază, „Clubul de sănătate”.
Asociaţia pentru sănătate, educaţie şi familie este o organizaţie non-guvernamentală, care doreşte să contribuie la bunăstarea fizică, mentală, socială, şi spirituală a societăţii, acordând asistenţă informaţională, sanitară, socială, morală şi umanitară celor în nevoie şi desfăşurând