Patru persoane care se îndreptau ieri, spre Băluşeni, cu un Volkswagen Polo s-au răsturnat cu maşina în apropiere de Zăiceşti. Şoferul, Mihai L. de 43 de ani, a pierdut controlul volanului, iar autoturismul a părăsit şoseaua şi a ieşit în decor. „Am fost la Botoşani la cumpărături şi ne întorceam spre casă când un TIR care venea din sens opus a forţat o depăşire”, a povestit bărbatul. Acesta a adăugat că, de frica unei coliziuni frontale, a tras dreapta de volan, iar autoturismul a ajuns în şanţ, după care s-a răsturnat. „Accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a două persoane, Augustina M. de 62 de ani şi Costache T. de 84 de ani, care se aflau pe bancheta din spate”, a declarat Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie. La locul accidentului a ajuns şi o ambulanţă, care i-a preluat pe cei doi răniţi şi i-a adus la Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean. Poliţiştii tind să creadă că la originea accidentului ar fi neadaptarea vitezei la condiţiile de trafic.
Patru persoane care se îndreptau ieri, spre Băluşeni, cu un Volkswagen Polo s-au răsturnat cu maşina în apropiere de Zăiceşti. Şoferul, Mihai L. de 43 de ani, a pierdut controlul volanului, iar autoturismul a părăsit şoseaua şi a ieşit în decor. „Am fost la Botoşani la cumpărături şi ne întorceam spre casă când un TIR care venea din sens opus a forţat o depăşire”, a povestit bărbatul. Acesta a adăugat că, de frica unei coliziuni frontale, a tras dreapta de volan, iar autoturismul a ajuns în şanţ, după care s-a răsturnat. „Accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a două persoane, Augustina M. de 62 de ani şi Costache T. de 84 de ani, care se aflau pe bancheta din spate”, a declarat Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie. La locul accidentului a ajuns şi o ambulanţă, care i-a preluat pe cei doi răniţi şi i