Un incendiu a izbucnit, vineri, la şantierul unui bloc aflat pe strada Grigore Mora din sectorul 1 al Capitalei, fără a fi înregistrate victime, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile.
Potrivit oficialului ISU, focul a afectat parterul, primul etaj al clădirii şi plasa de protecţie din jurul acesteia.
La faţa locului au sosit trei autospeciale de stingere, una de descarcerare şi una de prim ajutor, însă nu a fost nevoie decât de primele trei.
Incendiul a fost stins în jurul orei 18.15.