Prezenţa la Cluj-Napoca a Teatrului Naţional din Praga, în a doua decadă a lunii aprilie, nu are nicidecum doar valoarea unei simple vizite de curtoazie.
Ea depăşeşte deopotrivă semnificaţia întăririi relaţiei de colaborare dintre două instituţii de spectacole de elită- Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, în calitate de gazdă, şi Naţionalul praghez ca oaspete - condiţie superlativă certificată de calitatea amândurora de membri ai Uniunii Teatrelor Europene. Venirea praghezilor înseamnă mai mult decât o revenire. Adevărat, e vorba şi despre o revenire -artiştii praghezi au onorat cu prezenţa lor ediţia din toamna trecută a Festivalui Interferenţe, organizat de Teatrul clujean şi de directorul său, Tompa Gábor, iar spectacolul cu piesa Nunta lui Figaro prezentat de ei a reprezentat un succes - însă miza turneului de acum a fost, cred, ceva mai mare.
Turneul a beneficiat de sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, iar implicarea autorităţilor locale e parte a eforturilor acestora de a spori şansele oraşului în candidatura cu succes la concursul internaţional în urma căruia Clujul ar obţine onorantul statut de Capitală culturală europeană. Ceea ce înseamnă că clujenii văd în praghezii care au avut deja respectiva onoare un partener strategic, un aliat.
Artiştii cehi şi-au dorit, fără doar şi poate, ca revenirea lor la Cluj să însemne ocazia de a-şi dezvălui capacităţile profesionale, talentul într-un alt gen de teatru decât cel de factură clasică, aristoteliciană. Au ales din repertoriul lor curent spectacolul cu piesa Aşteptându-l pe Godot, montat de Michal Dočekal, nimeni altul decât regizorul Zilei celei mai nebune.
Sensuri
Avea, cu siguranţă, dreptate Octavian Saiu (cf. Beckett pur şi simplu – Nimic de făcut, Editura Paideia, Bucureşti, 2009) atunci când socotea că Aşteptându-l pe Godot rămâne emblema operei becket
