Accesul cu maşini în centrul istoric al oraşului va fi permis, din 2014, doar locuitorilor şi celor care muncesc în zona peninsulară, dar şi autocarelor cu turişti. Autorităţile locale au decis să facă din această zonă una pietonală pentru a o conserva, dar şi pentru a-i reda parfumul de altă dată, aşa cum se întâmplă în toate centrele istorice din lume.
Centrul istoric al oraşului este în şantier. Şi cu toate acestea, autorităţile locale au decis să nu îl închidă până la finalizarea lucrărilor de restaurare şi reamenajare, motiv pentru care, pe aici încă se mai poate circula cu maşina, însă nu pentru mult timp.
"Am luat exemplul unora dintre oraşele din Anglia şi din Germania, care, pe zona centrală, au anumite roviniete, se plăteşte anual o anume taxă, dar faci dovadă că locuieşti sau munceşti în zona respectivă" a declarat Ani Merlă, director executiv Direcţia Dezvoltare Programe din Primăria Constanţa
Pe aici vor putea circula, fără restricţii şi autocarele cu turişti străini. Ecologiştii, însă, pot ajunge în centrul istoric pe jos, pe mai multe căi de acces, unele fiind recomandate doar celor care doresc să facă şi un scurt exerciţiu cardio.
Şoferii, dar şi locuitorii din zonă visează deja la frumuseţea altor astfel de zone din lume. Unii dintre investitorii din oraş au însă o viziune şi mai romantică atunci când vine vorba de modul în care ar trebui oamenii să se deplaseze prin peninsulă.
Sursa Digi24
Accesul cu maşini în centrul istoric al oraşului va fi permis, din 2014, doar locuitorilor şi celor care muncesc în zona peninsulară, dar şi autocarelor cu turişti. Autorităţile locale au decis să facă din această zonă una pietonală pentru a o conserva, dar şi pentru a-i reda parfumul de altă dată, aşa cum se întâmplă în toate centrele istorice din lum