Numărătoarea inversă a început
În timp ce soarele străluceşte pe cer şi toată lumea se grăbeşte să ajungă la munte sau măcar în parcurile oraşului, Sorina, Laura, Ion şi Camil stau aplecaţi peste masa de experimente, în sala Universităţii Politehnice din Bucureşti. E sâmbătă. Un mic zar din metal pluteşte în aer. Cum e posibil? Degeaba căutăm sfoara de care e atârnat. Ion Ciobanu mânuieşte o pârghie mică şi obiectul se ridică sau coboară. Dă cubuleţului un bobârnac şi bucăţica de metal se învârte liber în spaţiu, de parcă cineva a oprit pentru o clipă forţa gravitaţiei. Ce începe ca o joacă de copii poate să aibă cândva o aplicaţie tehnică serioasă. Poate chiar să schimbe lumea. Dar demonstraţia a fost doar o introducere...
Laura Manoliu ne invită să luăm loc şi porneşte proiectorul. Cei patru tineri care ne-au oferit, bucuroşi, găzduire, ne dezvăluie, cu mare seriozitate, experimentul lor pentru ESA - Agenţia Aerospaţială Europeană, care lansează rachete în cosmos. În luna martie a anului viitor, un dispozitiv conceput de ei va zbura cu racheta REXUS, de la baza Kiruna, din Suedia, sub cercul polar, direct în cosmos. Cei şase studenţi români care au gândit conceptul prin propriile forţe şi trebuie să se descurce singuri, cu fiecare detaliu - inclusiv cu finanţarea -, aşteaptă ziua cea mare cu nerăbdare. Timpul până atunci va zbura: asamblarea pieselor, programarea pe computer, teste şi parateste, consultaţii cu experţi, căutarea sponsorilor şi cercetarea firmelor. Cine oferă cele mai potrivite materiale? Piesele vor rezistă la lansare? Nu se va desface întreaga construcţie? Cel mai mic şurub trebuie studiat înainte, cum se va comporta la marea încercare. Pentru ei, "număratoarea inversă" a început deja. De acum, nu mai pot să dea înapoi...
Dorul de performanţă
Cum a ajuns o ec
