În cei 23 de ani de la Revoluţie, în România s-au adoptat mii de acte normative de tot felul. Reglementări peste reglementări, decizii care deseori s-au suprapus fără ca cineva să-şi dea seama şi legi inutile rămase fără norme de aplicare ori fără finalitatea punerii în practică.
Una peste alta, dacă am lua în calcul cantitatea, am spune că stăm bine cel puţin scriptic, dar că avem probleme pe alocuri cu punerea în practică. Parţial adevărat. Există în România legi bune care funcţionează bine, dar şi acte normative complete şi care nu sunt însă implementate din n motive, reale sau inventate. Lipsa de resurse umane şi/sau materiale, dorinţă şi putinţă, sunt doar o parte dintre ele. Există, însă, foarte multe domenii în care lucrurile sunt înlemnite în realitatea de acum mulţi ani. Şi poate că nu ar fi foarte rău dacă această situaţie nu ar avea efecte dezastruoase asupra vieţii şi sănătăţii noastre.
Un exemplu demn de aprofundat este cel al suplimentelor alimentare, mai exact produsele de slăbit, cele care sunt prezentate ca fiind soluţia tuturor problemelor noastre. Incomemagazine.ro a derulat, în această săptămână, o campanie prin care am dorit să tragem un semnal de alarmă asupra problemelor-deloc puţine-cu care se confruntă acest domeniu. Şi nu ne referim la cei care fac afaceri în această zonă: producători şi distribuitori, ale căror conturi se “îngraşă” în ritm alert.
Piaţa, cu un potential imens-vreo 4 milioane de români care suferă de obezitate-se ghidează, în multe cazuri după reguli proprii. Legislaţia este destul de “subţire”, iar pârghiile de control sunt, în unele cazuri, aproape inexistente. Şi asta pentru că, cele mai multe dintre aceste produse se vând pe Internet. Site-urile abundă în promisiuni iar afacerile merg strună. Este adevărat că, şi forumurile abundă în poveşti de groază despre efectele dezastruoase ale acestor pas