- Noul proiect al caselor naţionalizate priveşte nu doar locuinţele luate cu forţa în anii socialismului, ci şi clădiri, monumente istorice sau biserici. Va reiz­bucni scandalul Centrului istoric al Clujului, reven­dicat de maghiari? Şi războiul dintre greco-catolici şi ortodocşi?

- Restituirea se face în baza unor principii de drept, nu în baza unor criterii etnice şi nu se poate referi doar la locuinţe, pentru că, pe de o parte, o serie de imobile care aveau destinaţia de locuinţă înainte să fie con­fis­cate de co­munişti au fost transformate ulterior în şcoli, spitale sau muzee, iar pe de altă parte, dacă suntem un stat euro­pean liber, atunci trebuie să garantăm toate pro­prietăţile private, nu numai locuinţele. Or, statul co­munist a confiscat proprietăţi de la români şi maghiari deo­potrivă, iar în 1948, anul naţionalizării, Clujul apar­ţinea de Ro­mâ­nia Mare. De ce atunci puteau să con­vie­ţuiască pro­prietarii români şi cei maghiari şi acum nu ar putea? Nu putem fugi de istorie: maghiarii au avut o elită care a deţinut proprietăţi, cum au avut şi ro­mânii. În plus, un imo­bil restituit va fi îngrijit mai bine decât unul aflat în pro­prietatea statului sau a primăriei. Am fost de curând la Cluj şi am constatat că răul făcut oraşului de Gheorghe Funar nu a fost încă reparat şi că acest splendid oraş nu este valorificat pe deplin. Exem­plul altor oraşe a de­mons­trat că proprietatea privată este mai bine administrată şi îngrijită decât proprietatea de stat. Statul se plânge în­totdeauna că nu are bani şi lasă monumentele în paragină. Muzeul de Artă din Cluj, găzduit în palatul Bánffy, nu ară­ta strălucit săptămâna trecută, când l-am vizitat, deşi se află în proprietatea statului român, nu-i aşa? În con­cluzie, nu cred că ar trebui să ne preocupe apartenenţa et­ni­că a proprietarilor de drept, ci modul în care vor ad­ministra proprietăţile redobândit