- Cultural - nr. 77 / 19 Aprilie, 2013 Substratul limbii romane Substrat, substraturi, s.n., 1. Baza materiala a unitatii, a omogenitatii diferitelor obiecte (…) 2. Strat peste care s-a asezat alt strat (cu sens colectiv). Elemente patrunse intr-o limba din limba populatiei autohtone, care a adoptat-o, parasindu-si limba proprie in urma unei cuceriri, a unei migratiuni sau a unei colonizari. 3. (…) 4. (…) Din fr. substrat, lat. substratum. O sursa de prima importanta in stabilirea substratului limbii romane este lucrarea citata de noi: I.I. Russu: Etnogeneza romanilor, Fondul autohton traco-dacic si componenta latino-romanica, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1981. Elementele comune limbilor indo-europene se afla la baza cercetarii substratului limbii romane. In afara celor 90 de cuvinte care se gasesc in limba romana si in limba albaneza, I.I. Rusu alcatuieste un repertoriu lexical alfabetic care cuprinde inca 71 de cuvinte preromane, prezentate nu numai alfabetic, dar si intr-o repartizare pe grupe semantice (Omul si relatiile sociale; Imbracaminte, incaltaminte; Locuinta, gospodaria; Unelte (…); Flora; Fauna; Pastorit; Adjective; Adverbe; Verbe). Clasa cea mai bogata fiind cea a verbelor, 55 de cuvinte: arunca, bucura, dezmierda, insira, intampla, misca, rabda, urca, viscoli etc. Cele 161 de cuvinte (90+71) preromane sunt tratate, urmarindu-se si evidentiindu-se, prin argumente lingvistice, sensul (derivatele lexicale si semantice), varianta in dialectele de la sud de Dunare (aroman, meglenoroman, istroroman). Sunt prezentate apoi formele din albaneza, pentru comparatie. Spre exemplificare, am selectat cuvantul brad s.m. (pl. brazi), copac rasinos, totdeauna verde, care creste la munte (nume generic al tuturor copacilor coniferi (…), sunt cuprinse apoi 25 de derivate, 10 toponime (denumiri ale locurilor) si 10 antroponime (nume de oameni). Cu