Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei doi tineri care vindeau cannabis şi cei trei care vindeau etnobotanice au scăpat de cătuşe

Publicat in Adevarul, vineri 19 aprilie 2013 ·

Claudiu Georgian Haralambi (19 ani) şi Valentin Costin Trifan (20 de ani) din Tulcea au fost trimişi în judecată pentru trafic de droguri de risc şi deţinerea, fără drept, în vederea consumului propriu, de droguri de risc.

Joi, la primul termen de judecată în dosar, Tribunalul a decis ca cei doi să fie puşi în libertate, cu interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu (municipiul Tulcea). Decizia poate fi atacată cu recurs în termen de 24 de ore.

Tinerii sunt acuzaţi că au comercializat cannabis vegetal, procurat din Spania, către consumatorii din municipiu. Cei doi au fost surprinşi în flagrant de poliţiştii Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Tulcea, la 27 martie 2013, în timp ce încercau să comercializeze cantitatea de aproximativ 30 de grame de cannabis în zona autogării din municipiu. La acea dată s-a luat măsura arestării preventive a celor doi.

Tot joi, la Tribunalul Tulcea s-a judecat şi recursul procurorilor DIICOT la decizia Judecătoriei Tulcea de a îi lăsa în libertate pe cei trei tineri acuzaţi că vindeau etnobotanice în municipiul Tulcea.

Magistraţii au respins recursul şi au decis că cercetările în acest dosar se pot face cu inculpaţii, Soporan Ioan-Valeriu (35 ani), Racoviţă Radu-Daniel (23 ani) şi Ianache Florin (32 ani), în stare de libertate.

Conform procurorilor tulceni, în perioada 2012 – 2013, cei trei au fost depistaţi de poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Tulcea, în repetate rânduri, comercializând produse etnobotanice către consumatori din municipiul Tulcea.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Seism extrem de puternic în Myanmar. Cutremurul a fost resimțit și în China

Ziua Constanta acum 28 minute
Un seism extrem de puternic s-a produs vineri în Myanmar, fiind resimțit până în China și producând panică și la Bangkok, capitala Thailandei vecine, transmit agențiile internaționale de presă. Conform Centrului german pentru Geoștiințe (GFZ), seism

Nokian Tyres începe livrările de anvelope de la noua fabrică din Oradea

HotNews acum 59 minute
Finlandezii de la Nokian Tyres încep livrările de anvelope de la fabrica ce a fost deschisă oficial în septembrie 2024 la Oradea, după investiții totale de 650 milioane euro. Anvelopele de iarnă și cele all-season sunt primele produse ce vor ajunge,

Știri România Două cadavre carbonizate, descoperite într-o mașină

Ziua Constanta acum o ora
Două persoane au fost găsite carbonizate într-o mașină arsă, pe un drum din județul Buzău, care leagă comunele Breaza și Năeni, în noaptea de joi spre vineri. Potrivit news.ro, se presupune că una dinte victime ar fi o femeie de 27 de ani care ar lo

VIDEO Marcel Ciolacu: „Am luat nişte decizii greşite, ca să nu spun proaste şi am pus umărul la crearea unei situaţii periculoase în România”

HotNews acum 51 minute
Actuala coaliție de guvernare a făcut mai multe greșeli de-a lungul existenței sale, prima fiind chiar scoaterea UDMR de la guvernare în 2023, în timpul rotativei guvernamentale care a dus la guvernul Ciolacu 1, a spus președintele PSD, Marcel Ciola

Alerte de vreme severă imediată. Două județe, sub Cod roșu

Ziare.com acum o ora
Meteorologii au emis vineri, 28 martie, avertizări nowcasting (vreme severă imediată) Cod roșu și galben pentru mai multe județe. COD ROȘU Valabil de la ora 10:30 până la ora 16:00 În zona: Județul Caraş-Severin, zona de munte de peste 1800 m; Județ

CSAT se întruneşte azi, după Reuniunea pentru Pace de la Paris. Este prima întrunire de când Ilie Bolojan este președinte interimar / Ce se află pe ordinea de zi

HotNews acum 3 ore
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, (CSAT) se întruneşte vineri, de la ora 12:00, la o zi după ce preşedintele interimar Ilie Bolojan a participat la Reuniunea pentru Pace şi Securitate de la Paris. Vor fi abordate teme precum poziţionarea României

Cum va fi vremea de Florii și Paște. Prognoza meteo pentru luna aprilie

HotNews acum 2 ore
Meteorologii estimează temperaturi apropiate de normalul perioadei în toate regiunile în perioada Paștelui, cu un nivel al precipitațiilor normal pentru aceas perioadă. Temperaturile se vor situa sub cele obişnuite, în a doua săptămână din aprilie ş

Putin vrea o „administrație de tranziție” condusă de ONU în Ucraina. Cum ar putea fi organizate alegeri

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sugerat plasarea Ucrainei sub o "administraţie de tranziţie" sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), pentru a organiza alegeri prezidenţiale "democratice" în această ţară, apoi negocieri în vederea unui acord

Cod roşu de vânt puternic în zonele înalte din judeţele Hunedoara şi Caraş-Severin / Rafalele vor depăşi 140 de kilometri la oră

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, vineri, o avertizare cod roşu de vânt puternic, valabilă pentru zonele înalte din judeţele Hunedoara şi Caraş-Severin, unde rafalele vor depăşi 140 de kilometri la oră. Potrivit ANM, vineri, de 10.30 la 16.00, este cod roşu de

SUA se declară „îngrijorate” de instabilitatea Turciei în urma arestării primarului Istabulului. Marco Rubio: „Nu ne place” FOTO

Ziare.com acum 56 minute
Statele Unite sunt ”îngrijorate” de o instabilitate în Turcia, în urma arestării primarului Istanbulului Ekrem Imagoglu, anunţă secretarul de Stat Marco Rubio, relatează AFP. Marco Rubio mai spune că SUA vor să-şi strângă relaţiile cu preşedintele t

Vremea

București
acum

11°
vin.

10°/13°
sâm.

9°/12°
dum.

9°/14°
lun.

10°/15°
Iasi
acum

15°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/10°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

12°
vin.

10°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/12°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/10°
dum.

5°/15°
lun.

7°/10°
Timisoara
acum

13°
vin.

11°/14°
sâm.

9°/13°
dum.

7°/15°
lun.

8°/11°