-AA+A

În sfârşit, a ieşit la rampă primul ministru Victor Ponta şi a pus degetul pe rana aşa-numitului act reparatoriu „retrocedarea proprietăţilor imobiliare” foştilor proprietari. Şi, ce aflăm? Aflăm că la noi este, ca de obicei, ca la nimeni. S-au declarat moştenitori mii de persoane, cât cuprinde ţara, privind imobile (adică clădiri), de la castele în Transilvania, de la vile, la spitale, şcoli şi hoteluri, până la terenuri, care mai de care mai atrăgătoare. Recunosc că nu am citit legea în cauză. Aflu însă că în cazul în care statul nu predă aşa-numitului moştenitor imobilul ori terenul reclamate, plăteşte despăgubiri imense ca urmare a unor procese definitivate în fel şi chip prin tot felul de instanţe judecătoreşti, inclusiv la Tribunalul de la Haga. Frumos, n-am ce zice! Dar, tot aşa, aflu că retrocedările proprietăţilor din România s-au transformat în afaceri pentru solicitanţi şi tribunalele care dau astfel de decizii definitive. Statul român a ajuns să fie dator tuturor. Vine unul şi se declară urmaş ori moştenitor de spiţa a şaptea a nu ştiu cărui imobil ori teren, iar statul, ca prostul, i le pune în braţe, ori îl despăgubeşte la nişte nivele pecuniare ale căror valori sunt bătute şi de valori băneşti pentru similare situate în Statele Unite ale Americii. România a devenit ţara visurilor şi a aurului imobiliar.

Ce se va întâmpla în continuare, nu am habar. Nu-mi dau seama în virtutea căror legi funcţionează România, dar ceea ce se întâmplă în domeniul menţionat este inadmisibil. Cum poate să existe un moştenitor legal al unei proprietăţi atâta timp cât respectivul este nepot, strănepot, stră-stră... al unui numit fost proprietar. Ce fel de legi avem noi?

Cu privire la moşteniri, să zicem intelectuale, de tipul drepturilor de autor, ca să dau un exemplu, cred că numai la noi sunt declaraţi moştenitori urmaşi ai unui autor de literatură or