Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astăzi şi mâine, simpozion naţional - Stomatologi din toată ţara la Denta Orădeană

Publicat in Crisana, vineri 19 aprilie 2013 ·

Timp de două zile, la Hotelul DoubleTree by Hilton din Oradea, va avea loc simpozionul de medicină dentară "Denta Orădeană 2013", un eveniment la care stomatologi din toată ţara vor împărtăşi din experienţa lor colegilor şi invitaţilor.

Evenimentul a început ieri, la ora 9.00, cu o masă rotundă organizată în prezenţa a aproximativ două sute de participanţi, de Colegiul Medicilor Dentişti din Bihor pe tema acuzaţiilor de malpraxis. Ea a fost urmată de un curs despre restaurarea dinţilor posteriori ţinut de medicii Ionuţ Brânzan şi Alin Şandru. Unul dintre cei mai importanţi invitaţi, doctorul Simion Bran, chirurg maxilo-facial şi profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj Napoca, a vorbit, de la ora 15.00, despre „posibilităţile de reconstrucţie a defectelor osoase maxilare în implantologia actuală". Ziua s-a încheiat cu un workshop ţinut de medicul Ionuţ Brânzan la Facultatea de Medicină din Oradea, pe tema prezentată în cadrul cursului. Astăzi, tema principală a evenimentului este "Interdisciplinaritatea în tratamentele dentare actuale". "Doctorul Smaranda Buduru de la o clinică importantă din Cluj-Napoca va dezbate problema modului de abordare al tratamentelor dentare, adică dacă se impune o abordare singulară sau una pluridisciplinară", a spus Alin Şandru, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti din Bihor, organizatorul simpozionului. De la ora 15.00 la 16.00 medicii Diana Boangăr şi Daniel Tălmăceanu vor ţine câte un curs scurt despre "abordarea interdisciplinar-ortodontică a pacientului adult", respectiv "utilizarea axiografiei în medicina dentară". Despre „manipularea tisulară în scop estetic" va ţine un curs special, de la ora 16.00, medicul Daniela Condor. Ultimul curs, care va începe la ora 17.15, va fi ţinut de doctorii Rareş Buduru şi Oana Baru şi va avea ca temă "restaurările estetice ale zonei anterioare: proteze cu suport de

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 11 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°