Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turcoaicele de la Școala de Fete din Kayseri, Turcia, au fost încântate de programul festiv desfășurat în cinstea lor de Liceul Teoretic Hălăucești

Publicat in News Pascani, vineri 19 aprilie 2013 ·

Colaborarea româno-turcă, pe partea de interculturalitate educațională pare să fie luat forme din ce în ce mai închegate în județul nostru. Avem în vedere un proiect Comenius, intitulat ,,Beyond the Words”, desfășurat între elevi și profesori ai Liceului Teoretic Hălăucești în parteneriat cu colegii lor de la școala de fete din Kayseri, Turcia. Proiectul a presupus deplasarea unui grup de elevi și profesori ai instituției de învățământ din Hălăucești în Turcia, în cursul anului trecut, iar anul acesta un număr de 10 eleve și două cadre didactice din Kayseri au venit în vizită la partenerii lor de proiect, în perioada 15-24 aprilie. Invitatele au fost cazați în familii, intenția organizatorilor români fiind aceea de a comunica valorile culturii autohtone prin intermediul limbajului alternativ al artei. Astfel, în cadrul programului festiv, desfășurat în cursul zilei de ieri, începând cu ora 16.00, organizatorii au reînviat spiritul tradițional al șezătorilor de altădată, cu jocuri și cântece populare, la care invitatele turcoaice au luat parte în mod activ. Înainte a se întoarce în țara natală, turcoaicele vor face un ultim popas la București, acolo unde vor vizita unele școli turcești cu care mai colaborează instituția de învățământ din Kayseri. „Iubim românii pentru că și ei ne iubesc pe noi. Cu adevărat ne simțim fericite aici, aproape ca acasă”, a declarat coordonatoarea echipei turcești, Nastrinca Racula. Citește și 30 de elevi și profesori străini au vizitat astăzi Primăria Pașcani Liceul Teoretic „Miron Costin” - gazda ultimei etape a proiectului „Matematica în viața de zi cu zi” Mitropolia Moldovei invitată să dea răspuns la întrebările tinerilor pășcăneni Pompierii în alertă la Scoala ,,Iordachi Cantacuzino’’ Colaborarea româno-turcă, pe partea de interculturalitate educațională pare să fie luat forme din ce în ce mai închegate în județul nostru. Avem în vede

Articolul in News Pascani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O șalupă a Poliției implicată într-un grav accident pe canalul Sf. Gheorghe: Un mort și 4 răniți

Ziare.com acum o ora
O ambarcaţiune a IPJ Tulcea a fost implicată, luni seara, 30 decembrie, într-un accident naval pe Canalul Sfântu Gheorghe, cinci persoane fiind rănite. Trei dintre acestea au fost transportate la spital, una este în evaluare medicală, iar pentru cea

OMS cere din nou Chinei informații despre originea COVID, la cinci ani de la apariția pandemiei

Ziare.com acum 30 minute
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut din nou Chinei - la cinci ani de la începutul pandemiei covid-19 - să împărtăşească datele şi informaţiile de care dispune, în vederea înţelegerii modului în care a început pandemia, relatează AFP. ”Con

Curtea de Apel Bucureşti a amânat pronunţarea în procesul în care Călin Georgescu contestă anularea alegerilor

Mediafax acum 48 minute
Miza este soluţionarea cererii de recuzare a judecătoarei, întrucât Călin Georgescu împreună cu avocaţii au susţinut că aceasta este în conflict de interese şi că nu poate judeca în acest proces, informează Ziarul Financiar. ”S-au făcut câteva cerer

România elimină controalele în 40 de puncte de trecere a frontierei începând cu 1 ianuarie 2025

Mediafax acum 4 ore
România elimină controalele de frontieră cu Ungaria şi Bulgaria începând cu 1 ianuarie 2025, marcând intrarea efectivă în spaţiul Schengen terestru. Călătoriile spre aceste ţări vor deveni similare cu deplasările în interiorul României.

Cum va fi vremea de Revelion și la începutul anului 2025. Prognoza meteo actualizată

Ziare.com acum 7 ore
Temperaturile medii vor fi oscilante pe parcursul următoarelor două săptămâni, iar probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată după 3 ianuarie, conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru intervalul 30 decembrie 2

Sute de prizonieri, eliberaţi în cadrul unui nou schimb între Ucraina şi Rusia

HotNews acum o ora
Ministerul rus al Apărării a anunţat luni că 150 de militari ruşi au fost repatriaţi din Ucraina, unde fuseseră luaţi prizonieri de forţele ucrainene, în urma negocierilor mediate de Emiratele Arabe Unite. În schimbul lor, Moscova a eliberat, la rân

Anchetă în Brazilia după moartea a trei femei. Toate au mâncat din aceeași prăjitură de Crăciun

HotNews acum 2 ore
Trei persoane au murit și mai mulți membrii ai aceleași familii au ajuns la spital după ce au mâncat o prăjitură de Crăciun, scrie presa locală. Poliția a transmis, vineri, că probele de sânge prelevate de la victime au relevat niveluri mari de arse

Dorinel Munteanu, prima reacție după ce a plecat de la Oțelul: „Este cea mai grea decizie din cariera mea sportivă”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Dorinel Munteanu a decis să vorbească despre . Antrenorul a dezvăluit că acesta a fost cea mai grea decizie din cariera sa.

Răzvan Lucescu a fost suspendat pentru patru luni de către Comisia de Disciplină a federaţiei elene de fotbal / Reacţia clubului PAOK

News.ro acum 3 ore
Răzvan Lucescu, antrenorul român al echipei PAOK Salonic, a fost suspendat luni de către Comisia de Disciplină a Federaţiei de fotbal din Grecia pentru o perioadă de patru luni, după evenimentele petrecute la finalul meciului cu AEK Atena. Sancţiune

Cod galben de ceaţă în jumătate de țară, luni seara

G4Media acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă, valabile în orele următoare în zone din 23 de judeţe, transmite Agerpres. Astfel, până la ora 23:00, va fi ceaţă ce determină vizibilitate redusă su

Vremea

București
acum

lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
mie.

2°/9°
joi

3°/10°
Iasi
acum

lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
joi

3°/11°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

2°/8°
mie.

5°/11°
joi

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
lun.

-2°/5°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
joi

0°/5°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-0°/6°
mie.

1°/7°
joi

1°/8°