Preşedintele organizaţiei municipale a PPDD Braşov, Ovidiu Fodor, crede că în vederea definitivării procesului de reîmpărţire administrativ-teritorială a României trebuie desemnată o echipă de specialişti, care, în primul rând, să vadă care ar fi costurile mutării centrelor administrative ale unor instituţii şi societăţi în altă localitate.
„Mai multe instituţii şi companii au centrul de coordonare la Braşov pentru regiunea Centru. Dacă se va face un calcul al mutării acestora în altă localitate va rezulta o sumă mare de bani, care de fapt nu există. Cineva trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru această regionalizare. Să sperăm că vor înţelege că libertatea de decizie în privinţa stabilirii capitalelor este limitată de starea din teritoriu”, este de părere Fodor.
Acesta crede că regionalizarea trebuie precedată de etapa de modificare a Constituţiei, prin care în legea supremă în stat să fie introduse noţiunile de genul: poli de creştere sau metropole. „Întâi trebuie să stabilim exact ce trebuie să modificăm în Constituţie, iar despre stabilirea capitalelor regionale trebuie să se pronunţe cei care se pricep la acest subiect, nu să îşi dea toată lumea cu părerea, cum se întâmplă acum şi nici măcar nu se ştie că dacă aceste păreri, centralizate de pe la instituţii, vor fi citite şi luate în considerare”, a subliniat Fodor. Preşedintele organizaţiei municipale a PPDD Braşov, Ovidiu Fodor, crede că în vederea definitivării procesului de reîmpărţire administrativ-teritorială a României trebuie desemnată o echipă de specialişti, care, în primul rând, să vadă care ar fi costurile mutării centrelor administrative ale unor instituţii şi societăţi în altă localitate.
„Mai multe instituţii şi companii au centrul de coordonare la Braşov pentru regiunea Centru. Dacă se va face un calcul al mutării acestora în altă localitate va rezulta o sumă mare de ba