Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De NECREZUT. MINCIUNI gogonate în ceea ce priveşte ALIMENTELE

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 19 aprilie 2013 ·

Să cumpărăm tot mai multe alimente, indiferent de consecinţele asupra sănătăţii. Aceasta este ultima modă în ceea ce priveşte „politica” hrană-cumpărător la nivel mondial.

Conform specialiştilor, industria alimentară din întreaga lume a născocit, cu timpul, ingrediente care „fac” produsele ieftine. Iar aceste produse trebuie să acopere cererea mare, sănătatea consumatorilor trecând pe plan secund.

Gustoşi şi fragezi?

Specialiştii spun că, de multe ori, eticheta nu are nimic de-a face cu ceea ce conţin, cu adevărat, alimentele, totul fiind minciuni gogonate.

Spre exemplu, pentru ca puii să fie mai fragezi şi mai gustoşi se folosesc (după substanţele care îi fac să se dezvolte rapid şi să ia în greutate) diferite alte adaosuri, inclusiv resturi de carne de porc şi vită şi foarte multă sare, susţine Cracked. Producătorii spun că fac asta pentru ca puii să fie gustoşi şi fragezi, iar rezultatul înseamnă că aproape 30 la sută din greutatea unui pui este dată de aceste substanţe, cu care este umflat.

Cel mai falsificat

Sosul de soia nu este vândut în mod obişnuit nu este altceva decât un colorant alimentar, sare şi îndulcite cu sirop de porumb. La fel şi condimentul iute japonez wasabi, care este înlocuit cu hrean amestecat cu muştar. De asemenea, cel mai scump condiment, şofranul, este şi cel mai falsificat.

Somonul este produs în crescătorii supraaglomerate şi, pentru că nu se poate mişca, este complet lipsit de culoare. Astfel, ca să fie siguri că produsul va fi căutat, producătorii aleg să îl vopsească şi se pare că 95 la sută din produsele de pe piaţă beneficiază de acest tratament. Carnea roşie poate fi şi ea vopsită, folosindu-se o substanţă care, în timp, poate cauza cancer.

Fără gluten

Produsele fără gluten reprezintă una din categoriile care ocupă cel mai repede rafturile magazinelor. Specialişt

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 3 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°