Vor fi asfaltate toate străzile şi se vor construi 45 de locuinţe sociale
Foto: Străzile din cartierul de tineri vor fi asfaltate anul acesta
Zona cartierului rezidenţial de tineri - cartier situat în vecinătatea „vechiului” oraş, mai exact dincolo de şoseaua care duce spre comuna Cristian - va reprezenta şi anul acesta o prioritate pentru Primărie. Introducerea utilităţilor - alimentarea cu apă potabilă, canalizare şi curent electric (plus pietruirea tuturor străzilor) - a fost principala investiţie a anului 2012, urmând ca de acum încolo locuitorii să fie racordaţi şi la o nouă reţea de gaz metan. În plus, Primăria şi-a propus să asfalteze toate străzile şi să amenajeze spaţii verzi, mai precis un mare parc şi câteva locuri de joacă pentru copii.
Pentru finalizarea investiţiilor din acest cartier, lucrări care depăşesc cu mult posibilităţile financiare ale Primăriei, edilii şi consilierii s-au gândit să contracteze un credit de la bănci, în valoare totală de 30 milioane de lei (300 miliarde de lei vechi). Consiliul Local al oraşului a aprobat luarea acestui împrumut, Primăria publicând pe SEAP la începutul acestei săptămâni anunţul privitor la împrumut. Perioada de rambursare a banilor este 15 ani, iar licitaţia pentru obţinerea sumei amintite se desfăşura în data de 21 mai 2013.
Creditul va fi utilizat, în principal, pentru trei obiective majore: asfaltarea tuturor străzilor şi construirea în regim de urgenţă a 45 de locuinţe sociale, locuinţe ce vor fi repartizate de către Consiliul Local, după determinarea unor criterii, din aceşti bani urmând să se procedeze şi la amenajarea unei moderne Baze Sportive (inclusiv a unui bazin acoperit de înot şi unei piste de atletism), în zona actualei săli de sport. Investiţia majoră privind dezvoltarea unei zone de agrement lângă Sala de sport se va face cu cofinanţare din partea Primărie