Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vize pe merit, imigranţilor în SUA

Publicat in Zi de zi - Mures, vineri 19 aprilie 2013 ·

Un grup de senatori americani au propus joi un proiect de lege menit să revizuiască semnificativ sistemul de imigrări din SUA, relatează Financial Times.

Potrivit sursei citate, autorităţile îşi vor concentra atenţia în mod special către muncitorii calificaţi ce au o contribuţie importantă la dezvoltarea economiei, urmând să creeze un sistem de acordare a vizelor pe bază de merit.

De asemenea, proiectul de lege are în vedere şi îmbunătăţirea securităţii graniţelor, una dintre principalele cerinţe ale republicanilor.

În acest context, imigranţii ilegali, care au ajuns în SUA înainte de anul 2012 şi nu au niciun antecedent penal, vor avea posibilitatea să depună documentele pentru a fi înregistraţi cu statutul legal de „imigranţi provizorii”, după ce achită taxele către stat şi o amendă în valoare de 500 de dolari.

În plus, senatorii propun o creştere a numărului de vize pentru muncitorii calificaţi – de la 65.000 la 110.000 -, ca urmare a plângerilor venite din partea companiilor nemulţumite că nu pot angaja inginerii de care au nevoie. Totuşi, dacă cererea pentru muncitori înalt calificaţi va fi mare, numărul imigranţilor acceptaţi poate ajunge la 180.000, precizează sursa.

În ceea ce priveşte muncitorii necalificaţi, legea va permite acordarea a 200.000 de vize „W”, cu posibilitatea creşterii nivelului în funcţie de cerinţele de pe piaţă.

Totodată, proiectul de lege presupune înlocuirea „vizei diversităţii” – sistemul de loterie „green cards” – cu un sistem bazat pe merit, ce va lua în considerare educaţia, munca şi legăturile familiale cu SUA. Numărul vizelor de acest tip va porni de la 120.000 pe an, urmând să ajungă la un maxim de 250.000.

Toate aceste măsuri sunt privite cu ochi buni de analiştii americani, care au arătat că noua lege ar putea avea un impact pozitiv asupra economiei SUA în următorii ani.

Pe de altă pa

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Magazin cuprins de flăcări uriașe în Ploiești. A fost emis mesaj Ro-Alert

Ziare.com acum 27 minute
Un incendiu violent are loc joi, 27 iunie, în cartierul Mihai Bravu din Ploiești. Pompierii au fost solicitați să intervină joi dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin din cartierul ploieștean Mihai Bravu, potrivit observator

Evaluarea Naţională 2024: Elevii de clasa a VIII-a susţin astăzi proba la Matematică

Mediafax acum 22 minute
Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Marţi a avut loc prima probă, cea la Limba şi literatura română. Vineri se va desfăşura a treia probă, cea la Limba şi literatura

Programul complet al optimilor de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania

Mediafax acum 33 minute
Tabloul optimilor de finală de la Euro 2024 este de acum complet, după jucarea, miercuri, a ultimelor meciuri din Grupele E şi F. România s-a calificat de pe prima poziţie a clasamentului Grupei E şi va întâlni Olanda, marţi, 2 iulie, de la ora 19.

Tentativă de lovitură de stat eşuată în Bolivia. Un general a fost arestat

Mediafax acum o ora
Conduse de un general de rang înalt care a promis să „restaureze democraţia”, vehiculele blindate au forţat uşile palatului guvernului din Bolivia miercuri. Preşedintele a numit intervenţia drept o tentativă de lovitură de stat.

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 3 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum 3 ore
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

Bill Cobbs, actorul din "Night at the Museum", "The Bodyguard" şi "Air Bud", a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 3 ore
Actorul Bill Cobbs, care a avut aproape 200 de roluri într-o carieră de cinci decenii, inclusiv în "The Bodyguard" şi "Night at the Museum", a murit la vârsta de 90 de ani. El a murit "liniştit" în noaptea de marţi spre miercuri la domiciliul său di

Arbitrul Istvan Kovacs, record de cartonaşe în istoria Campionatului European. A acordat 18 cartonaşe galbene şi două roşii la meciul Cehia-Turcia

News.ro acum o ora
Meciul din Grupa F dintre Cehia şi Turcia, scor 1-2, din grupa F de la Euro-2024, a fost unul animat, arbitrul Istvan Kovacs acordând 18 cartonaşe (16 galbene şi 2 roşii). Un record în istoria Campionatului European. Deşi turcii s-au impus (2-1), me

Seulul acuză Coreea de Nord de ”înșelătorie”, după ce Phenianul se laudă că a testat cu succes o rachetă cu focoase multiple VIDEO

Ziare.com acum o ora
Armata Coreei de Sud a respins joi, 27 iunie, afirmațiile Coreei de Nord conform cărora ar fi efectuat cu succes un test de rachete cu focoase multiple. Seulul susține că este o formă de „înșelăciune”, reafirmând evaluarea că racheta a explodat în a

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Vremea

București
acum

26°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

23°
joi

19°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

24°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

22°
joi

19°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°