Am înţeles că domnul Cătălin Boboc, de la PNL Brăila, caută de zor un contracandidat pentru funcţia dumnealui, căci, conform propriilor declaraţii, nu are chef să fie luat la mişto la Scormonitoru, aşa cum a păţit colegul său de alianţă (uniune), domnu' Gheorghe Bunea Stancu.
Vă reamintim că dl. Bunea Stancu nu a avut contracandidat la alegerile pentru preşedinţia filialei judeţene a PSD Brăila, el candidând de unul singur. Ceea ce, prin deducţie logică, dacă a candidat de unul singur, nu a fost în stare să învingă pe nimeni.
E, domnu' Boboc de la PNL Brăila cred că a citit şi recitit de vreo 14 ori textul cu Bunea Stancu, altfel nu se explică dorinţa subită a dumnealui de a a vea contracandidat la alegerile pentru organizaţia judeţeană a liberalilor brăileni. Mai întâi, declaraţia lui Cătălin Boboc, aşa cum a fost ea consemnată în ziarul Obiectiv: "Pentru că eu consider că numai din competiţii pot apărea oameni care cu adevărat îşi doresc să facă o activitate politică şi cel mai probabil dacă îşi doresc vor fi şi performanţi să spun aşa, în activitatea asta, eu vreau să existe contracandidat şi nu doar o persoană, dacă se poate o întreagă echipă. Asta e părerea mea. Numai dintr-o competiţie serioasă internă poţi să tragi linie şi să spui că oamenii cei mai reprezentativi la nivelul filialei au ajuns în diferite funcţii. Şi acum, să fiu sincer, mai am încă o motivaţie pentru care mi-aş dori să existe un contracandidat, asta ţine de planul personal. Ca să nu mai facă mişto «Scormonitoru'» de mine că am candidat singur. Măcar şi pentru atât".
Pentru cei interesaţi să obţină jobul de contracandidat al lui Cătălin Boboc, condiţiile de participare sunt următoarele: 1) să aibă experienţă de minim 5 ani în pierderea alegerile la care a mai participat; 2) să nu conteste renumărarea voturilor, pentru că, toată lumea ştie, urna de la groap