După ce emisiunea pe care o prezintă la postul B1TV a fost amendată de CNA cu 5.000 de lei, Robert Turcescu a replicat, cu o declarație în exclusivitate pentru Paginademedia.ro:
”Da, sigur vom face contestație. Așa cum am demonstrat și aseară, nu era necesar niciun drept la replică. Eu n-am acuzat, am afirmat în emisiunile precedente lucruri de necontestat: doamna Anghel a făcut greva foamei, a primit bani de la Antena 3, are o fată angajată la Ministerul Educației. Ce legătură există, dacă există, între toate acestea nu știu și nu mă interesează. CNA a greșit. Niciodată n-am ezitat să ofer dreptul la replică sau să sun o persoană pentru un punct de vedere dacă era cazul sau dacă erau nelămuriri ori inexactități în anchetele mele jurnalistice. În cazul Anghel nu era cazul. Și nici nu era o anchetă. Erau fapte și documente. Atât. Deci, unde e culpa subsemnatului, stimați membri ai CNA?! Nu mai spun că până și departamentul lor juridic, al celor de la CNA, a înștiiințat membrii Consiliului că nu se susține amendarea mea… Jenant, ce să mai zic…”, a declarat pentru Paginademedia.ro jurnalistul Robert Turcescu.
În emisiunea ”Sub semnul întrebării” de ieri, Cristiana Anghel a fost invitată să ofere un drept la replică.
Consiliul Național al Audiovizualului a decis amendarea cu 5.000 de lei a postului B1 TV pentru o ediție a emisiunii lui Robert Turcescu, în care realizatorul a vorbit despre Cristiana Anghel, profesoara care a făcut greva foamei și care ulterior a devenit senator din partea Partidului Conservator.
Conform CNA, în cadrul emisiunii sesizate, Robert Turcescu ar fi adus acuzații profesoarei fără a fi difuzat și punctul acesteia de vedere, după cum a relatat Paginademedia.ro aici.
După ce emisiunea pe care o prezintă la postul B1TV a fost amendată de CNA cu 5.000 de lei, Robert Turcescu a replicat, cu o declarație