Întreaga carieră a liderului fostei trupe Dire Straits se leagă de o seară magică, într-un pub britanic, alături de prieteni şi de o chitară stricată. Retrospectiva acestei istorii o puteţi vedea, la Bucureşti, Sala Palatului, pe 25 aprilie.
Puţini sunt chitariştii care au intrat în istoria muzicii nu atât prin virtuozitate sau prezenţă scenică, ci prin schimbarea radicală a sensului în care acel instrument a fost privit după. Şi asta pentru că, în afara pedalelor pentru efectul de sunet şi al amplificatoarelor scumpe, tonul unei chitare este definit, practic, de un simplu reglaj şi un buton de volum. Cum se mai poate compune ceva care să sune altfel? Cum poţi redescoperi un instrument, astfel încât mare parte din cei care au apărut înaintea ta să pară nesemnificativi, nişte simpli interpreţi la un instrument muzical din lemn? Câteva dintre răspunsurile la aceste întrebări le puteţi afla la Sala Palatului din Bucureşti, pe 25 aprilie. La acel moment, pe scenă va urca Mark Knopfler, fostul lider al trupei Dire Straits, pentru un curs intensiv de chitară. Extrem de apreciat, atât de critici, cât mai ales de fani, pentru stilul său atipic de interpretare, dând la o parte ceea ce majoritatea chitariştilor consideră esenţial, acordurile scoase din lovirea simultană a mai multor coarde, Knopfler a ales ciupirea notelor, într-o tehnică amintind de chitara clasică. Rezultatul? Ei bine, nu, nu sunt piese plictisitoare, pentru iniţiaţi sau obsedaţi de tehnică, ci o serie de melodii care vă vor transforma scaunele în simple spaţii de depozitat surplusul de bagaje.
Mark Freuder Knopfler s-a născut pe 12 august 1949, în Glasgow, Scoţia, dintr-o mamă britanică şi un tată ungur, cu descendenţă iudaică, arhitect şi pasionat de şah. Knopflerii au trăit în Scoţia până după naşterea fratelui lui Mark, David, în 1952, relocându-se ulterior în nordul Angliei, în oraşul Blyth.