Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dana Patriciu primeşte un ajutor nesperat de la Justiţie

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 19 aprilie 2013 ·

Avocaţii miliardarului cer ca procesul de partaj să fi e judecat împreună cu dosarul de divorţ. Patriciu vrea să împartă doar averea din România.

Sursa: Razvan Valcaneantu

Războiul în instanţă dintre Dana şi Dinu Patriciu pentru cele 2,3 miliarde de euro se complică. Judecătorii trebuie să decidă, până pe 22 mai, dacă procesul de partaj al averii va fi judecat împreună cu dosarul de divorţ sau separat. Cazul a fost discutat ieri, la Judecătoria Sectorului 1, în şedinţă secretă. Avocaţii lui Dinu Patriciu au susţinut că magistraţii din Bucureşti pot să împartă doar averea din România: vilele, colecţia de tablouri şi acţiunile la firme. Pentru restul averii, Dana ar trebui să deschidă procese de partaj în statele în care mai sunt bunuri ale familiei.

Daunele morale

Avocaţii Danei Patriciu au cerut daune morale, şi au susţinut că clienta lor a fost afectată, deorece soţul său ar fi înşelat-o în perioada căsătoriei. Presa a publicat, luna trecută, fotografii cu miliardarul, alături de presupusa sa amanată, Melanie Chen, cea care conduce afacerile lui Dinu Patriciu.

Ajutorul statului

Dacă Dana Patriciu vrea să continue războiul pentru cele 2,3 miliarde de euro deschis împotriva soţului său trebuie să plătească o taxă de "doar" 75.900.000 de lei, aproximativ 17 milioane de euro. Iniţial, Judecătoria stabilise o taxă de 303.600.000 de lei. Pe 15 aprilie, magistraţii au admis o cerere de ajutor public judiciar şi au scutit-o de la plata a 227.700.00 de lei, aproximativ 52 de milioane de lei. Femeia a arătat că nu are bani de proces, şi are doar pensia sa de arhitectă.

Cei 75.900.000 de lei vor fi plătiţi eşalonat: câte 1.000 de lei lunar, timp de 48 de luni. Restul, vor fi achitaţi după ce averea va fi împărţită.

Miliardele de euro, prin străinătate

"Evenimentul zilei"a prezentat, în ediţia de ieri, averea pe care o avea D

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Ilie Bolojan îi răspunde lui Sorin Grindeanu: „Nu știu exact la ce se referă” / Premierul spune că nu vrea să creeze falii în coaliție

Mediafax acum 46 minute
Întrebat luni, la B1 TV despre acuzațiile președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu, conform cărora la guvern ar exista un grup de lucru care să urmărească falimentarea companiilor de stat, Ilie Bolojan a răspuns simplu „Nu știu exact la ce se

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 5 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 2 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 7 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

UPDATE - Violenţe între un bărbat şi o femeie, în municipiul Iaşi/ Bărbatul are mai multe plăgi tăiate/ Femeia, găsită într-o maşină din care refuza să coboare, dar a fost convinsă de negociatori / Dosar penal pentru tentativă de omor

News.ro acum 2 ore
Mai multe echipaje medicale intervin, luni seară, pentru a-i acorda primul ajutor unei femei care se află într-o maşină, în municipiul Iaşi, şi care este înjunghiată în piept, a anunţat ISU Iaşi. Ulterior, Poliţia a precizat că a avut loc un conflic

Poliţia belgiană a interogat doi israelieni acuzaţi de crime de război care veniseră la festivalul Tomorrowland

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile belgiene au declarat că au reţinut şi interogat pentru scurt timp doi cetăţeni israelieni care au participat la festivalul de muzică electronică Tomorrowland săptămâna trecută, după ce g

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

26°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°