Antrenorul Cornel Ţălnar consideră că echipa Dinamo este vânată de arbitri, acuzând formaţiile Pandurii, Astra şi Petrolul, cu care "alb-roşii" se află în luptă pentru un loc de Liga Europa, că apelează la jocuri de culise în acest final de campionat.
"Deocamdată sunt patru absenţi, sper să nu fie mai mulţi. Trebuie să jucăm, nu avem încontro. Dacă cei de la Pandurii au reuşit să facă în aşa fel ca toţi jucătorii noştri care erau pasibili de suspendare să nu joace la Târgu Jiu, înseamnă că au valoare mare. Etapa trecută am improvizat cu trei fotbalişti, acum minim patru. Dacă meregem din aproape în aproape pe final de campionat s-ar putea să ajungem să nu mai avem cu cine juca. Pandurii au echipă bună, i-am văzut la CFR, au un lot bun, un antrenor destul de bun. Dar v-am spus, după ce noi am ajuns cât de cât mai sus, suntem atacaţi din toate direcţiile. Cred că a văzut toată lumea ce s-a întâmplat la meciul cu Universitatea Cluj. Sunt convins că vom fi vânaţi până la finalul campionatului din toate unghiurile", a declarat Ţălnar, vineri, într-o conferinţă de presă.
Antrenorul nu are la dispoziţie pentru partida cu Pandurii Târgu Jiu niciun jucător de bază din linia de mijloc a echipei, Boubacar, Curtean, Cosmin Matei şi Cătălin Munteanu: "Nu ştiu dacă putem spera la un loc doi. E foarte greu, mai ales în condiţiile în care avem un lot foarte restrâns numeric. L-am pierdut definitiv pe Cătălin Munteanu, apoi dacă la fiecare meci ne lipsesc 3-4 jucători va fi cu atât mai greu. Până acum, când eram pe locul 7-8, nu ne băga nimeni în seamă. Cum am urcat un pic, au început directele, indirectele. Noi vrem să adunăm puncte, dar de vreme ce nu suntem lăsaţi în pace este foarte greu. De cine nu suntem lăsaţi în pace? De echipele cu care suntem la bătaie. Vă daţi seama că nu ne vânează pe noi Drobeta Turnu Severin. Petrolul, Pandurii, Astra, cu ei ne batem, n