Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Derby-ul CS Otopeni - CF Brăila se dispută duminică

Publicat in Vocea Brailei, vineri 19 aprilie 2013 ·

Derby-ul etapei a 22-a a Ligii a II-a, seria Est, CS Otopeni - CF Brăila se dispută duminică, de la ora 11.00.

Înaintea disputei directe din retur ambele formaţii au câte 32 de puncte şi plus şase la golaveraj, însă brăilenii ocupă locul al treilea pentru că au mai multe goluri marcate. Cu siguranţă, întâlnirea de duminică va fi una acerbă pentru puncte, ştiută fiind tensiunea existentă între cele două tabere după ce în tur "Vioară" a acuzat arbitrajul de pe Municipal. Mai mult, nici despărţirea dintre Viorel Ion şi CF Brăila nu a fost una liniştită, ci cu multe ecouri în presă pentru că fostul antrenor a criticat în termeni duri, nu însă şi cu obiectivitate relaţia lui cu gruparea de la Dunăre.

Pentru că ambele formaţii vizează promovarea în prima ligă va fi un meci cu scântei, însă brăilenii sunt pregătiţi pentru acest examen foarte important, al cărui rezultat va conta în configuraţia finală a clasamentului din această serie.

În tur CF Brăila s-a impus cu 3-2 pe Municipal. CS Otopeni a deschis scorul în minutul 12 prin Pârvu, însă cu şapte minute înainte de finalul primei reprize Ochia a transformat o lovitură de la 11 metri şi a egalat. În repriza a doua Sânmărtean a marcat pentru 2-1, Pălimaru a egalat, iar Frunză a înscris golul de trei puncte în minutul 90.

Derby-ul etapei a 22-a a Ligii a II-a, seria Est, CS Otopeni - CF Brăila se dispută duminică, de la ora 11.00.

Înaintea disputei directe din retur ambele formaţii au câte 32 de puncte şi plus şase la golaveraj, însă brăilenii ocupă locul al treilea pentru că au mai multe goluri marcate. Cu siguranţă, întâlnirea de duminică va fi una acerbă pentru puncte, ştiută fiind tensiunea existentă între cele două tabere după ce în tur "Vioară" a acuzat arbitrajul de pe Municipal. Mai mult, nici despărţirea dintre Viorel Ion şi CF Brăila nu a fost una liniştit

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 9 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

MAE confirmă că cele două persoane decedate în apele fluviului Natisone au cetăţenie română

Mediafax acum 6 ore
MAE precizează că, duminică, reprezentanţii Consulatului General al României la Trieste au fost informaţi de autorităţile italiene asupra faptului că trupurile neînsufleţite a două dintre cele trei persoane declarate anterior dispărute au fost găsit

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 8 ore
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 7 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Roland-Garros: Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian nu au trecut de primul tur la dublu

News.ro acum 9 ore
Perechea Ana Bogdan/Jaqueline Cristian a fost eliminată, duminică, în primul tur al probei de dublu din cadrul turneului de la Roland-Garros. Cele două românce au fost învinse de echipa Amina Anshba/Anastasia Detiuc (Rusia/Cehia), scor 7-6 (4), 6-2,

Coreea de Nord susține că nu va mai lansa baloane cu gunoaie spre Coreea de Sud

HotNews acum 7 ore
Coreea de Nord s-a angajat duminică „să suspende” lansarea spre Coreea de Sud de baloane pline cu deşeuri, de la mucuri de ţigară la excremente de animale, după ce a lansat câteva sute în cursul ultimelor zile, relatează AFP și Agerpres. Continutul

CE Minifotbal: România, calificare la pas în optimi

HotNews acum 5 ore
Naționala de minifotbal a României a învins Polonia în cel de-al doilea meci al fazei grupelor Campionatului European, scor 5-2 și a obținut calificarea în faza optimilor. Minge de fotbalFoto: insidefoto srl / Alamy / Alamy / Profimedia România - Po

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

17°
lun.

17°/30°
mar.

16°/30°
mie.

15°/27°
joi

16°/28°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

12°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

16°
lun.

16°/26°
mar.

13°/22°
mie.

14°/25°
joi

16°/28°