Încălzirea vremii a adus, aşa cum era de aşteptat, şi primele incendii de vegetaţie uscată scăpate de sub control. Pompierii au intervenit miercuri la trei incendii de acest gen, iar ieri scenariul s-a mai repetat o dată.
Aşa cum se întâmplă în fiecare an, în primăvară şi în toamnă, agricultorii care îşi incendiază masiv resturile de pe terenuri, pentru a curăţa ogoarele, scapă flăcările de sub control, iar când situaţia este critică se ajunge la apelarea de urgenţă a numărului 112.
Un prim incendiu a fost sesizat miercuri, în jurul orei 13.30, pe un teren viran din comuna Brodina. La faţa locului au intervenit pompierii de la Garda de Intervenţie Vicovu de Sus, care au găsit un foc extins pe aproximativ zece hectare, cu risc de propagare la fondul forestier. 27 de pompieri, din care zece veniţi în sprijin de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Brodina, s-au chinuit să stingă focul, în cele din urmă acesta fiind localizat şi stins.
Tot miercuri, în jurul orei 14.00, pompierii Detaşamentului Câmpulung Moldovenesc au intervenit la un incendiu izbucnit pe un teren din satul Ciumârna, comuna Vatra Moldoviţei. Intervenţia a pus probleme deosebite.
Plutonierul major Dan Moroşanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, a declarat: „Pompierii militari au parcurs 38 de kilometri, din care trei kilometri au fost nevoiţi să-i parcurgă pe jos, din cauza drumului impracticabil. La locul incendiului ardeau vegetaţia uscată pe o suprafaţă de 2,5 ha şi 50 de metri dintr-un gard din lemn, cu posibilitate de propagare la fondul forestier şi două depozite de animale”. Din fericire, focul a fost stins în limitele găsite.
Autorul unui incendiu provocat la Moara, prins de poliţişti
Tot miercuri, la ora 21.00, un incendiu de vegetaţie a izbucnit şi în satul Moara Carp, comuna Moara. Focul nu