Parchetul General a dispus trimiterea în judecată a fostului deputat PDL Brînduşa Novac pentru infracţiunea de conflict de interese. Procurorii susţin că Novac, în calitate de director al circului Globus, a încheiat 11 contracte cu o companie la care era asociat. Anchetatorii susţin că prin cele 11 contracte fostul parlamentar a obţinut foloase pentru sine de 758.000 lei.
"În perioada 2006-2009, la diferite intervale de timp, inculpata Novac Cornelia – Brînduşa (deputat în legislatura 2008-2012), în calitate de director/manager al Circului “GLOBUS” şi ordonator terţiar de credite, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a încheiat acte juridice (11 contracte) cu o societate comercială la care avea calitatea de asociat, realizând astfel, direct sau indirect, pentru sine, foloase materiale în valoare totală de 758.217 RON", a precizat Parchetul General
Recent Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţia formulată de Brânduşa Novac la actul de constatare emis de Agenţia Naţională de Intergritate în care era acuzată de conflict de interese pentru cele 11 contracte. Brînduşa Novac a fost deputat PDL în perioada 2008-2012, aleasă în colegiul 8 Bucureşti.
Parchetul General a dispus trimiterea în judecată a fostului deputat PDL Brînduşa Novac pentru infracţiunea de conflict de interese. Procurorii susţin că Novac, în calitate de director al circului Globus, a încheiat 11 contracte cu o companie la care era asociat. Anchetatorii susţin că prin cele 11 contracte fostul parlamentar a obţinut foloase pentru sine de 758.000 lei.
"În perioada 2006-2009, la diferite intervale de timp, inculpata Novac Cornelia – Brînduşa (deputat în legislatura 2008-2012), în calitate de director/manager al Circului “GLOBUS” şi ordonator terţiar de credite, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a încheiat acte juridice (11 contracte) cu o societate comercială la car