Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FCM-feminin, în cursă pentru un loc pe podium

Publicat in Zi de zi - Mures, vineri 19 aprilie 2013 ·

„Municipalele” vizitate de „lanterna roşie” Echipa feminină de fotbal FC Municipal Târgu-Mureş susţine duminică, 21 aprilie, de la ora 11.00, pe teren propriu, partida din cadrul etapei a III-a a turneului play-ofi al Ligii I. După calificarea în semifinalele Cupei României, 8-0 cu UTA Arad, mureşencele vor primi vizita formaţiei CS Blue Angel Cristian Braşov, ultima clasată după disputarea primelor două etape. Braşovencele au fost colegele de serie a formaţiei mureşene în seria Est şi singura care a obţinut victoria în faţa acestora, învingând cu 2-0 în tur, la Braşov. ”Municipalele” şi-au luat revanşa în retur, cu un categoric 5-1 şi au încheiat pe primul loc şi calificarea în play-off alături de adversara de duminică. În primele două etape, echipa lui Seches Carol a obţinut o victorie categorică în faţa celor de la Real Craiova, 7-0 pe teren propriu şi a cedat cu 0-3 în deplasarea de la Olimpia Cluj, campioana en titre şi lideră după cele două etape. Pe locul secund se află formaţia CFR 1933 Timişoara, tot cu două victorii, dar golaveraj inferior clujencelor. Din nou favorite Echipa braşoveană este singura din cele şase ale minicampionatului care n-a înscris în primele două meciuri, a primit şase goluri, câte trei de la primele două clasate, cu timişorencele pe teren propriu. Fetele de la FCM vor disputa şi următoarea etapă tot pe teren propriu, miercuri, 24 aprilie, cu penultima clasată, FC Brazi, tot o formaţie care a suferit două eşecuri. În această etapă, la Cluj se întâlnesc primele două clasate, şansa mureşencelor de a urca pe locul secund. Vor urma apoi două deplasări consecutive la trei zile distanţă, la echipa din Timişoara, duminica viitoare, urmată de cea din prima etapă a returului, la Real Craiova. Târgumureşencele îşi pot lua revanşa faţă de lideră în data de 8 mai.

„Municipalele” vizitate de „lanterna roşie” Echipa feminină de fotb

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă, date în judecată pentru că nu au organizat alegeri pentru Primăria Capitalei

HotNews acum o ora
Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă au fost date în judecată pentru că nu au organizat, în termenul legal de 90 de zile, alegeri pentru postul de primar general al Capitalei, rămas vacant după ce Nicuşor Dan a fost ales preşedinte. Potrivi

Sébastien Lecornu, desemnat din nou de Emmanuel Macron pentru funcția de PREMIER al Franței

Gandul acum 2 ore
Premierul demisionar Sébastien Lecornu, care declarase că misiunea sa “s-a încheiat”, a fost în cele din urmă desemnat din nou de președintele Republicii pentru funcția de prim ministru al Franței vineri seara. O numire pe care fostul ministru al Fo

Maria Corina Machado, laureata Nobelului pentru Pace, dedică premiul poporului venezuelean şi lui Donald Trump

HotNews acum 4 ore
Opozanta venezueleană Maria Corina Machado, câştigătoare vineri a Premiului Nobel pentru Pace, a dedicat distincţia poporului venezuelean şi preşedintelui american Donald Trump, pe al cărui sprijin a spus că ea contează în faţa preşedintelui venezue

Bursa americană se prăbuşeşte după ce Trump a ameninţat cu tarife uriaşe pentru China

HotNews acum 3 ore
Bursa americană a scăzut puternic vineri, după ce preşedintele Donald Trump a ameninţat China cu tarife comerciale mult mai mari, acuzând Beijingul că devine „foarte ostil” prin restricţiile impuse asupra exporturilor de metale rare – resurse esenţi

Melania Trump anunță repatrierea din Rusia a unor copii ucraineni. „Președintele Putin și cu mine am menținut un canal de comunicare”

HotNews acum 5 ore
Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a anunţat vineri că opt copii ucraineni care se aflau în Rusia s-au întors la familiile lor în ultimele 24 de ore, graţie unui „canal de comunicare” pe care l-a stabilit cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, potr

VIDEO Explozie masivă la o fabrică de explozibili militari din Tennessee, SUA. Mai mulți morți și dispăruți

HotNews acum 5 ore
O explozie puternică ce s-a produs vineri la o fabrică de explozibili militari din Tennessee (stat din sud-estul SUA) a provocat moartea mai multor persoane, în timp ce alte câteva sunt în prezent căutate, după cum au declarat oficialii locali, cita

Întâlnirea convocată de Macron a fost un EȘEC. Marine Le Pen: „O întâlnire a negustorilor de covoare”

Gandul acum 3 ore
Președintele Franței Emmanuel Macron a convocat liderii partidelor politice, vineri 10 octombrie, la Palatul Elysee pentru o reuniune de criză, însă, potrivit stângii, întâlnirea nu ar fi dus la niciun rezultat, ci ar fi adâncit criza actuală, în aș

Atenționare de călătorie în Italia! Va fi organizată o grevă a personalului aeroporturilor internaționale din Roma Fiumicino și Ciampino

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că luni, 13 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00-16.00, va fi organizată o grevă a

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum 13 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

Un miliard de euro în bancnote falsificate, capturat în portul Constanța. Ancheta a fost coordonată de Europol

HotNews acum 9 ore
Polițiștii și vameșii din portul Constanța au capturat 4,8 milioane de bancnote falsificate, cu valoare nominală de 960 de milioane de euro, în cadrul unei operațiuni internaționale, coordonată de către Europol. Bancnotele falsificate erau puse în 1

Vremea

București
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

11°/18°
lun.

11°/19°
mar.

10°/12°
Iasi
acum

11°
sâm.

9°/15°
dum.

11°/15°
lun.

7°/13°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/17°
dum.

11°/17°
lun.

13°/18°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/14°
lun.

8°/14°
mar.

6°/11°
Timisoara
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/19°
lun.

9°/18°
mar.

10°/16°