Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CONGRESUL PSD, Atelierele Viitorului: Harta regionalizării nu e un joc de lego

Publicat in PHonline, vineri 19 aprilie 2013 ·

Lucrările ''Atelierele Viitorului", organizate de Departamentele Consiliului Naţional al PSD, au început vineri la Palatul Parlamentului.

Atelierele se desfăşoară pe modelul "guvernului din umbră", fiind coordonate de miniştri de resort, dar este aşteptat şi preşedintele PSD, premierul Victor Ponta.

Temele dezbaterilor sunt: Regionalizarea şi reforma administrativă, Reforma constituţională şi protecţia drepturilor cetăţeneşti, Relansarea economică a României, Educaţie, Societate informaţională, Mediu, Politica externă, afaceri europene şi relaţia cu românii din afara graniţelor, Tineret, Comunicare.

Aproximativ 5.000 de delegaţi din întreaga ţară se reunesc vineri şi sâmbătă la Bucureşti în Congresul extraordinar al Partidului Social Democrat, principalul punct pe ordinea de zi fiind alegerea unei noi conduceri a formaţiunii, până la scrutinul din 2016, precum şi modificarea Statutului PSD. Înaintea Congresului PSD, care se va desfăşura la Sala Palatului, va avea loc reuniunea Consiliului Naţional al partidului. AGERPRES

Liderul PSD, vicepremierul Liviu Dragnea a spus, în cadrul Atelierelor ale Viitorului din preambulul Congresului PSD, că regionalizarea ţării este un proces complex, "nu un joc de lego".

Ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea le-a prezentat colegilor de partid, mulţi dintre ei preşedinţi de Consilii Judeţene, criteriile pentru alcătuirea viitoarelor regiuni de dezvoltare.

El a spus că nu este momentul pentru a prezenta o hartă a regionalizării, înainte de a fi stabilite toate detaliile, subliniind că harta se prezintă la final şi că regionalizarea nu este un joc de lego.

"Pe televiziuni se vorbeşte, sunt unii foarte mari specialişti, cu oameni care nu au lucrat la vreun proiect de regionalizare. Nu putem ieşi cu harta acum, cu

Articolul in PHonline >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Câți bani a încasat CFR Cluj, după victoria din finala Cupei României Betano cu Hermannstadt

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
a învins-o pe FC în finala Cupei României Betano, , și s-a ales cu un câștig de 240.000 de euro în urma succesului din ultimul act.

Cu ce îl contrazice Călin Georgescu pe George Simion: „Este imposibil așa ceva”

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu a afirmat, miercuri seară, că îl va ajuta pe „protejatul” său „mai tânăr în tot ceea ce face”, într-o evidentă referire la liderul AUR, George Simion, calificat în finala prezidențială. Doar că în ceea ce privește intenția declarată

Pe cine trimite Putin la Istanbul. Kremlinul a anunţat componenţa delegaţiei ruse la negocierile cu Ucraina

HotNews acum 4 ore
Vladimir Putin a semnat un ordin „cu privire la componenţa delegaţiei Federaţiei Ruse pentru discuţiile cu Ucraina”, a anunţat miercuri seară Kremlinul. În condiţiile în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski îl provocase pe Putin să se întâ

Călin Georgescu: „Prefer să mă duc la WASHINGTON de pe o poziție oficială, oricare ar fi aceea”

Gandul acum 4 ore
Într-o ediție transmisă live de Gândul, a fost invitat Călin Georgescu, care a discutat despre strategia pe care o va aborda în ceea ce privește politica externă și relațiile cu Statele Unite, în eventualitatea unei guvernări suveraniste. Urmăriți a

LIVE Dezbatere electorală la România TV. Nicușor Dan a ajuns, George Simion se află la Roma

HotNews acum 8 ore
Miercuri seară, de la ora 20:00, România TV organizează o dezbatere electorală la care sunt așteptați atât Nicușor Dan, cât și George Simion. Conform postului de televiziune, ambii candidați au confirmat participarea, dar mai devreme în cursul zilei

Două bărci și o barjă, implicate într-un accident naval pe Dunăre, la Rast, în judeţul Dolj. Doi oameni sunt dați dispăruți

Libertatea acum 8 ore
Doi oameni sunt dați dispăruți după un accident naval care a avut loc miercuri, pe Dunăre, în localitatea Rast, judeţul Dolj, în care au fost implicate două bărci și o barjă. O persoană a fost scoasă la mal de martori.

Nicușor Dan: „Sunt pentru management privat în companiile statului”

Gandul acum 3 ore
Nicușor Dan a declarat, în cadrul unei dezbateri organizate la RTV, că este în favoarea unui „management privat în companiile statului”, cu anumite excepții. De asemenea, candidatul independent la președinție a precizat că vrea să transforme România

Manelistul Jador, pozitiv la opiacee, după ce a fost oprit în trafic de poliţiştii din Capitală

HotNews acum 5 ore
Cântăreţul de manele Jador a fost oprit, miercuri seară, de poliţiştii din Bucureşti pe o stradă din Sectorul 5, iar testarea a arătat rezultate pozitive la opiacee. El a fost condus la INML în vederea prelevării de mostre biologice. „În jurul orei

Nicuşor Dan, despre absenţa lui George Simion de la dezbateri la care a confirmat că va lua parte: E o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul. Dacă anunţi că mergi la o dezbatere te duci

News.ro acum 7 ore
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, miercuri seară, că ”e o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul”, referindu-se la absenţa lui George Simion de la dezbaterile electorale la care a confirmat că va lua parte. În

VIDEO Dan Petrescu a avut un mesaj pentru Nelu Varga după ce a câștigat finala Cupei: „S-a întrecut măsura”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Formația lui Dan Petrescu (57 de ani) a câștigat Cupa României Betano pentru prima dată după 9 ani. „Bursucul” a oferit prima reacție după ce a cucerit primul trofeu al Cupei României din carieră. El i l-a dedicat mamei lui, care a decedat în urmă

Vremea

București
acum

joi

9°/24°
vin.

11°/22°
sâm.

9°/13°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

10°
joi

9°/22°
vin.

6°/10°
sâm.

7°/12°
dum.

7°/19°
Constanta
acum

joi

8°/18°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

7°/16°
dum.

6°/17°
Timisoara
acum

joi

7°/23°
vin.

4°/15°
sâm.

7°/17°
dum.

6°/20°