Când e vorba de bani, cuvântul lui Ponta nu contează. O ştie şi premierul, nu mai are cum să o ascundă.

Vă mai amintiţi de începutul lunii martie şi de circulara ministrului bugetului, Liviu Voinea, prin care solicita administraţiilor locale să-şi plătească mai întâi datoriile şi apoi să angajeze alte cheltuieli? Dar de răspunsul fostului preşedinte al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene (între timp mazilit), Nicuşor Constantinescu, care i-a dat peste nas lui Voinea, afirmând că nu Guvernul decide cum se gestionează bugetele din teritoriu?

În faţa baronilor furioşi veniţi la Bucureşti să ia Guvernul de guler, premierul Victor Ponta, presat de cele convenite cu FMI, s-a simţit dator să-şi apere ministrul. De ce? Fiindcă s-au executat lucrări, fără nici un fel de bază bugetară, ilegal, de regulă prin intermediul firmelor de casă ale baronilor, care presau să-şi încaseze restanţele înainte lucrărilor angajate legal de firme ajunse în faliment. Mai mult, alte firme de partid aşteptau să-şi încaseze tainul, prin noi lucrări.

Pentru a-i calma, Victor Ponta a scos ordonanţa 3/2012. În esenţă, ea spunea că banii primiţi de la Guvern trebuie folosiţi pentru plata datoriilor, doar cei care nu le au, pot utiliza banii la cofinanţarea proiectelor. Prima confruntare a potolit vocile baronilor, ce-au aşteptat să apară actul legislativ în Parlament. Săptămâna aceasta am aflat deznodământul: Guvernul a încasat-o, iar Victor Ponta a primit o lecţie de umilinţă. Ordonanţa ce prevedea reducerea datoriilor până la 31 martie 2013, în rate lunare de 5%, a fost modificată în rate trimestriale de 5%. Alţii bani, mai mulţi decât cei prevăzuţi iniţial, pot fi folosiţi ca linie de creditare. Efectul este că bugetul de stat este încărcat cu nişte costuri suplimentare, trecute la datorie publică, peste înţelegerea convenită cu FMI. Ordonanţa a trecut cu o largă major