Unchiul celor doi suspecţi în cazul atentatelor din Boston i-a cerut adolescentului de 19 ani să se predea, afirmând că acţiunile celor doi sunt o "ruşine" pentru familie, relatează Fox News.
Ruslan Ţarni, care locuieşte în statul Maryland, le-a spus jurnaliştilor că i-a văzut ultima dată pe fraţii Johar şi Tamerlan Ţarneav în 2009, calificând drept "o ruşine" atacurile comise de aceştia.
Primul suspect, Tamerlan Ţarnaev, în vârstă de 26 de ani, a fost ucis vineri dimineaţă într-o operaţiune a poliţiei. Fratele său, Jokar Ţarnaev, are 19 ani şi este căutat în momentul de faţă de autorităţi.
Cei doi suspecţi în cazul atentatului de la maratonul din Boston sunt originari din Caucazul rus şi din Kîrgîzstan, zone cu populaţii preponderent de religie musulmană din sudul Rusiei şi din Asia Centrală, afirmă surse citate de presa rusă şi americană. Conform unor surse citate de presa americană, cei doi suspecţi sunt originari din Caucazul rus şi din Kîrgîzstan, o republică din Asia Centrală. Se pare că Jokar s-a născut în Kîrgîzstan, iar fratele său în Caucazul rus, probabil în Cecenia sau Daghestan, conform NBC. Cei doi suspecţi locuiau de mulţi ani în Statele Unite şi erau rezidenţi americani.
Atentatele la maratonul din Boston au fost comise pe 15 aprilie, soldându-se cu trei morţi şi peste 180 de răniţi.
Unchiul celor doi suspecţi în cazul atentatelor din Boston i-a cerut adolescentului de 19 ani să se predea, afirmând că acţiunile celor doi sunt o "ruşine" pentru familie, relatează Fox News.
Ruslan Ţarni, care locuieşte în statul Maryland, le-a spus jurnaliştilor că i-a văzut ultima dată pe fraţii Johar şi Tamerlan Ţarneav în 2009, calificând drept "o ruşine" atacurile comise de aceştia.
Primul suspect, Tamerlan Ţarnaev, în vârstă de 26 de ani, a fost ucis vineri dimineaţă într-o operaţiune a poliţiei. Fratele său, Jo