Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ghimbav: Strada Morii va fi prelungită cu 500 de metri spre Cristian

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 19 aprilie 2013 ·

Secretarul Primăriei ne-a vorbit şi despre alte lucrări care se vor executa anul acesta, lucrări care în principal vizează extinderea unor reţele electrice, de apă-canal, precum şi reabilitarea şi modernizarea unor străzi: „Vom elabora cât de curând un cadastru edilitar, documenta ce va sta la baza refacerii nomenclatorului stradal, actualmente depăşit de ascensiunea locuinţelor construite sau aflate în construcţie. Vom întocmi documentaţii tip Studiu de Fezabilitate şi Proiect tehnic pentru extinderea reţelei de apă din zona „Livadă”, ca şi pentru extinderea reţelelor electrice şi de apă din zona blocurilor Transilana. Vor fi efectuate însă şi lucrări de reabilitare şi modernizare a străzilor din această zonă. Şi pentru că tot vorbim de zona Transilana, Consiliul Local a decis recent scoaterea la închiriere şi/sau vânzare a unor suprafeţe de teren, teren rezultat sub forma a două fâşii de 30 metri lăţime în stânga/dreapta conductei magistrale de gaz metan ce trece pe acolo, deoarece suprafaţa de protecţie a acestei conducte de transport gaz metan va fi redusă. Vreau să mai menţionez aici încă două lucrări: reabilitarea str. A. Iancu, prin amenajarea de rigole, borduri şi trotuare, precum şi amenajarea unei prelungiri cam cu 500 de metri a str. Morii, dincolo de podul ce duce la şoseaua spre Cristian”.

Zilele acestea, echipe de muncitori şi utilaje lucrează intens la prelungirea străzii Morii cu circa 500 de metri, în zona situată dincolo de podul peste pârâul Ghimbăşel, spre Cristian. După cum se poate vedea şi din imagine, lucrarea era mai mult decât necesară, întrucât acolo exista un drum de ţară plin de noroi şi de gropi, iar accesul cetăţenilor care locuiesc în casele respective şi în blocul construit la capătul drumului se făcea extrem de greu. Secretarul Primăriei ne-a vorbit şi despre alte lucrări care se vor executa anul acesta, lucrări care în princi

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Simina Tănăsescu, noul președinte al Curții Constituționale a României

HotNews acum o ora
Judecătoarea Simina Tănăsescu a fost aleasă prin vot noul președinte al CCR, conform surselor HotNews, fiind prima femeie care ocupă această funcție. Curtea a confirmat ulterior informația printr-un comunicat de presă. Simina Tănăsescu are 57 de ani

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum o ora
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Selly, prima REACȚIE după ce un adolescent de 15 ani a fost îndemnat de artistul lui preferat să sară de pe scena Beach, please și a ajuns la ATI. Ce reguli NOI va impune

Cancan acum o ora
S-au petrecut scene greu de privit în cea de-a treia noapte a festivalului Beach, Please! din Costinești. Nicolas, un adolescent de 15 ani, a urcat pe scenă alături de artisutl său preferat, rapperul american Destroy Lonely, și a fost îndemnat să sa

Un bărbat a fost REȚINUT după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol

Gandul acum 2 ore
Un bărbat a fost reținut după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol. Din fericire, femeia a reușit să fugă și să sune la 112. Aceasta a fost găsită de polițiști pe stradă. Oamenii legii au intrat în locuinţa bărbatului, l-au imobil

Alertă în Azuga. Un urs a fost văzut pe DN1

HotNews acum 2 ore
Prezența unui urs a fost semnalată, duminică dimineață, pe DN 1, pe raza stațiunii Azuga de pe Valea Prahovei, transmite Agerpres. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, cei din zonă au fost avertizați prin mesaj RO-ALERT și su

Preşedintele iranian a fost rănit în timpul războiului de 12 zile cu Israelul (media)

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele iranian Masoud Pezeshkian a scăpat la limită de la a fi ucis în timpul războiului de 12 zile cu Israelul, potrivit unei informaţii citate duminică de dpa, transmite Agerpres. Urmărește c

UPDATE - Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat în judeţul Arad . Descinderi la adrese din Mureş, inclusiv la fratele bărbatului - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul Mureş, după ce apropiaţi ai bărbatului au fost audi

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

16°/31°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°