Raluca Bădulescu, celebră pentru bustul ei impresionant, este implicată în dosarul privatizărilor strategice, în care inculpaţii sunt foştii miniştri Codruţ Sereş şi Zsolt Nagy. Pentru că până acum nu s-a prezentat la instanţă, aceasta va fi adusă de poliţişti, direct de acasă.
Raluca Bădulescu, denumită şi regina liposucţiilor, a avut relaţii apropiate cu politicieni şi spioni, pe care i-a ajutat prin prisma relaţiilor tatălui ei, fostul chestor al Senatului, Doru Laurian Bădulescu, informează România TV.
Procurorii DIICOT spun că Raluca Bădulescu a fost racolată de spionul bulgar Stamen Stancev şi i-a aranjat acestuia mai multe întâlniri, chiar în biroul tatălui ei, la acea vreme preşedinte al Consiliului Judeţean Ilfov. În acest birou ar fi fost pusă la cale privatizarea Romaero, oprită cu ajutorul celor de la Serviciul Român de Informaţii.
Acum, Raluca Bădulescu trebuie să explice ce anume s-a discutat la acele întâlniri, iar pe 30 aprilie va fi adusă de poliţişti la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cu mandat de aducere va fi luat şi Robert Marius Neagoe, fost şef la Oficiul pentru Orivatizări şi soţul judecătoare din CSM, Monalisa Neagoe.