Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petrolul este cu un pas mai aprope de finala Cupei: 3-0 cu Oţelul Galaţi

Publicat in Adevarul, vineri 19 aprilie 2013 ·

După o evoluţie magistrală la Galaţi, FC Petrolul a tranşat într-o proporţie covârşitoare lupta pentru calificarea în finala Cupei României. Trupa lui Cosmin Contra a zdrobit Oţelul, golurile lui Geraldo Alves, Morar şi Bokila dându-le dreptul ploieştenilor să se gândească, încă de pe acum, la confruntarea de pe „Naţional Arena”

Nici că se putea un start de partidă mai bun pentru „găzari”. Trecuseră doar trei minute şi Geralvo Alves deschidea scorul, prelungind cu capul, pe spate, de la colţul scurt, după un corner bătut, de pe dreapta, de către Sauvadet. Era primul gol pentru lusitan în tricoul „galben-albaştrilor”, şi în ce moment, cu Petrolul ajungând cu un pas mai aproape de mult dorita finală a Cupei României!

Reacţia Oţelului a venit aproape instantaneu, însă Bornescu (8) a făcut minuni, scoţând de două ori, în aceeaşi fază, la şuturile expediate consecutiv de către Stromajer şi Iorga. Jocul a curs într-un ritm alert până la pauză, cu ploieştenii ameninţând buturile lui Grahovac prin Bokila (19), Sauvadet (22) şi Hoban (38), dar şi cu Bornescu providenţial încă o dată, la lovitura de cap a lui Vancea (23).

Intrat pe teren în prima repriză, după accidentarea lui Sauvadet, tânărul Vlăduţ Morar a deschis partea secundă cu un şut la care Grahovac (49) a respins cu dificultate în corner. N-a fost decât o amânare, pentru câteva minute, a momentului golului desprinderii, pentru că tot MORAR (60) a şutat de la 20 de metri, lateral stânga, iar mingea, deviată de Cojoc, l-a păcălit pe Grahovac! Şi iureşul petroliştilor era departe de a se fi încheiat, pentru că BOKILA (71) a desăvârşit „măcelul”, atunci când, plecat de la 30 de metri spre buturile adverse, nu i-a lăsat vreo speranţă lui Grahovac.

Aşa s-a scris istoria primei manşe a semifinalelor Cupei României, în urma căreia s-a făcut „lumină” şi în ceea ce priveşte numele echipei ce va merge în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum o ora
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Ancuța Popoviciu, fosta judecătoare din procesul lui Vlad Pascu, a fost suspendată a doua oară pentru abateri disciplinare

HotNews acum o ora
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, care a judecat inițial dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, pentru o perioad

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum 42 minute
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 3 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 4 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 16 minute
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 5 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum 40 minute
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Lasconi: Am fost surprinsă de rezultatul alegerilor

Mediafax acum 13 minute
„Nu avem în fruntea SRI de mai bine de un an un şef, iar SRI, practic, se ocupă de securitatea cibernetică. Şi noi avem o grămadă de creiere minunate în ţara asta, care doar cu asta se ocupă, IT, soft. Nu se poate să nu-ţi dai seama că se întâmple c

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°